Acasă652Alba: Ciugud - rată de infectare de 50,28; Alba Iulia - 39,14...

Alba: Ciugud – rată de infectare de 50,28; Alba Iulia – 39,14 la 1.000 de locuitori

Cea mai mare rată de infectare cu virusul SARS-CoV-2 din Alba se înregistrează vineri în comuna Ciugud, respectiv 50,28 la 1.000 de locuitori, pe judeţ aceasta fiind de 21,53, potrivit datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

Astfel, cu un total de 164 de cazuri depistate în ultimele 14 zile, comuna Ciugud a ajuns la o rată de infectare de 50,28 la 1.000 de locuitori. Alte 8 cazuri de infectare în comună au fost anunţate vineri de către DSP.

Urmează municipiul Alba Iulia, cu o rată de infectare de 39,14, cu 2.985 de cazuri înregistrate în ultimele 14 zile. Vineri, aici au fost raportate 169 de cazuri.

Pe judeţ, rata de infectare era vineri de 21,53 la 1.000 de locuitori, cu un total de peste 8.000 de cazuri de COVID-19 depistate în ultimele 14 zile.

DSP Alba a anunţat vineri 495 de noi cazuri, după efectuarea a 1.510 de teste, precum şi 4 decese.

De la începutul pandemiei, au fost înregistrate în judeţ 47.478 de cazuri, după prelucrarea a peste 414.000 de teste PCR şi rapide.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks