Doar câteva paturi mai sunt disponibile în spitalele din Alba pentru pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, judeţ în care numărul cazurilor active era joi de 391, din care o pondere de 36,8% sunt pacienţi internaţi, potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba. ‘Numărul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 internate în spitalele din Alba este de 144’, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP, Ioana Presecan. Potrivit acesteia, numărul total al paturilor disponibile în şapte spitale din judeţ pentru pacienţii infectaţi cu COVID-19 este de 151. Cele mai multe paturi, respectiv 51, sunt la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, din care 45 de paturi la Secţia de Boli infecţioase, iar 6 la ATI. Numărul iniţial de 4 paturi a fost suplimentat la ATI cu încă 2, a precizat Presecan. Câte 25 de paturi sunt destinate pacienţilor cu COVID-19 la Spitalul Municipal Blaj, Spitalul Orăşenesc Abrud şi Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud. Tot, la Aiud, la Spitalul Municipal mai sunt 5 paturi. La spitale din Cugir şi Sebeş sunt câte 10 paturi pentru aceşti pacienţi, a mai spus purtătorul de cuvânt al DSP Alba. Potrivit DSP, de la începutul pandemiei au fost testate pozitiv 1.611 persoane, din care 18 în ultimele 24 de ore – după prelucrarea a 820 de probe. Un număr de 1.159 persoane au fost declarate vindecate, iar 61 au decedat. Astfel, numărul cazurilor active este joi de 391, din care doar o parte, reprezentând 36,8% din total, sunt şi internaţi. Numărul total de teste efectuate până în prezent în judeţ a ajuns la 74.245.