Acasă55Alba: Elevi transportaţi în picioare într-un microbuz; subprefectul critică CJ pentru transportul...

Alba: Elevi transportaţi în picioare într-un microbuz; subprefectul critică CJ pentru transportul public ‘falimentar’

Secretarul executiv al PSD Alba, subprefectul Corneliu Mureşan, susţine că apar tot mai multe cazuri în judeţ care ‘dovedesc un sistem public de transport falimentar’, acesta făcând public un material video în care se observă elevi care stau înghesuiţi în picioare într-un microbuz.

‘Obişnuiţi să-şi spele imaginea cu date statistice, din care reiese că totul e frumos, deşi nu-i tocmai aşa, distinşii domni de la PNL din conducerea Consiliului Judeţean Alba pare că au aplicat modelul detergentului 3 în 1, atunci când vine vorba de transportul elevilor. Un nou caz mi-a fost semnalat recent, unde, după cum se vede şi în imagini, elevii stau înghesuiţi, aproape trei pe un loc în drum spre şi dinspre şcoală’, a transmis social-democratul într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Corneliu Mureşan a adăugat că, după cazul elevilor din Ungurei pentru care nu exista, până recent, niciun fel de mijloc de transport, situaţia fiind soluţionată după ce au atras atenţia social-democraţii, ‘iată că apar şi alte cazuri, care dovedesc un sistem public de transport falimentar, la fel ca şi conducerea Consiliului Judeţean Alba, în ce priveşte modul în care acest serviciu public este pus la dispoziţia cetăţenilor’.

El menţionează că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, Consiliul Judeţean Alba e obligat să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciilor publice de transport desfăşurate pe raza judeţului. De asemenea, potrivit prevederilor din legea menţionată mai sus, Consiliul Judeţean Alba are şi obligaţia de a corela capacitatea mijloacelor de transport cu fluxurile de călători.

‘Prin urmare, lansez un nou apel către domnul Ion Dumitrel şi colegii săi din conducerea Consiliului Judeţean şi le solicit punerea în aplicare a legii, anume realizarea de controale pe toate rutele de transport public judeţean şi, implicit, adaptarea lor pentru a servi toţi beneficiarii acestui serviciu public. Este extrem de important, şi ştiu că mă repet când spun asta, să ne asigurăm că avem un transport public eficient, bine dimensionat şi calibrat, astfel încât orice copil să aibă acces la educaţie’, a adăugat Corneliu Mureşan.

El speră că, la fel ca şi în cazul elevilor din Ungurei, conducerea CJ Alba va lua atitudine şi va răspunde solicitărilor social-democraţilor, astfel încât ‘niciun elev să nu fie lăsat în urmă din cauza imperfecţiunilor şi problemelor sistemului de transport public judeţean’.

Nu este pentru prima dată când social-democraţii din Alba au atras atenţia conducerii PNL a CJ Alba despre ‘sincopele’ din transportul public judeţean.

De la începutul anului, mai multe zone ale judeţului sunt izolate de Alba Iulia din punctul de vedere al transportului public auto, iar locuitorilor care nu dispun de autoturisme personale le este foarte greu să se deplaseze în municipiul reşedinţă de judeţ. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks