Numărul cazurilor de gripă, infecţii respiratorii şi pneumonii a scăzut în Alba în perioada sărbătorilor de iarnă, potrivit raportului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) pentru săptămâna 26 decembrie – 1 ianuarie transmis, miercuri, AGERPRES.
Astfel, în intervalul menţionat, au fost înregistrate 20 de cazuri de gripă, din care 7 persoane au necesitat internare, în scădere faţă de săptămâna anterioară cu 4,76%, când au fost raportate 21 de astfel de îmbolnăviri.
‘Toate cazurile raportate sunt cu test rapid pentru gripă pozitiv, din care 2 pozitiv tip B şi 18 tip A’, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Alba, Ioana Presecan.
În ceea ce priveşte infecţiile acute căi respiratorii superioare, au fost înregistrate în perioada amintită 2.283 de cazuri, din care 11 internate, în scădere faţă de săptămâna anterioară cu 10,89%.
Şi cazurile de pneumonie, respectiv 373, din care 56 internate, au fost în scădere faţă de săptămâna anterioară, cu 1,06%.
Pe de altă parte, din septembrie s-au vaccinat antigripal peste 30.000 de persoane din judeţ.
Astfel, potrivit datelor transmise de DSP la solicitarea AGERPRES, cele mai multe persoane s-au vaccinat în luna octombrie, respectiv 20.111. În noiembrie au făcut acelaşi lucru 5.011 persoane, în septembrie 2.724 de persoane, iar în decembrie 2.369.
De la începutul acestui an, au ales să se vaccineze antigripal 55 de persoane.