AcasăStiri generaleAlba: Protocol între Biserica Greco-Catolică şi Arhivele Naţionale pentru digitalizarea documentelor Mitropoliei...

Alba: Protocol între Biserica Greco-Catolică şi Arhivele Naţionale pentru digitalizarea documentelor Mitropoliei Române Unite

Cardinalul Lucian Mureşan şi directorul Arhivelor Naţionale ale României, Cristian Aniţă, au semnat, luni, la Blaj, un protocol de colaborare în vederea digitalizării în următorii ani a documentelor Mitropoliei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică păstrate în depozitele Arhivelor Naţionale.

‘Azi, 14.08.2023, la Palatul Mitropolitan din Blaj, a fost semnat Protocolul de colaborare între Arhivele Naţionale ale României şi Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică – Arhiepiscopie Majoră. Documentul se referă la digitalizarea în următorii ani a documentelor create de Mitropolia Română Unită şi păstrate în depozitele Arhivelor Naţionale’, se menţionează într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică – Arhiepiscopie Majoră a fost reprezentată de Cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major, de episcopul eparhiei de Cluj-Gherla, Claudiu Pop, şi episcopul auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Cristian Crişan.

Arhivele Naţionale ale României au fost reprezentate de directorul instituţiei, Cristian Aniţa, şi de şeful Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, Alexandra-Dana Zecheru.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks