AcasăStiri generaleAlba: Reduceri la plata impozitelor prin soluţii smart pentru localnicii din Ciugud

Alba: Reduceri la plata impozitelor prin soluţii smart pentru localnicii din Ciugud

Localnicii din Ciugud, comună unde administraţia a pus la dispoziţie patru soluţii smart pentru plata taxelor şi impozitelor locale, care efectuează plăţile prin aceste soluţii electronice vor beneficia de reduceri mai mari decât cei care se prezintă la ghişeu, în condiţiile achitării integrale până la 31 martie, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES.

De menţionat că în 2021 soluţiile smart de plată puse la dispoziţie de Primăria Comunei Ciugud au fost folosite pentru aproape 85% din plăţile efectuate de cetăţeni şi companii.

‘Primăria Comunei Ciugud aplică din acest an o nouă măsură de stimulare a digitalizării, oferind cetăţenilor şi companiilor reduceri mai mari dacă efectuează plăţile prin soluţii electronice. Astfel, pentru folosirea soluţiilor smart de plată, administraţia locală oferă o reducere de 10% la plata impozitelor locale, achitate până la data de 31 martie 2022. În schimb, pentru persoanele care doresc să facă plăţile prin ghişeul primăriei, reducerea pentru plata integrală a impozitelor locale va fi de doar 5%’, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, administraţia locală pune la dispoziţie patru soluţii smart pentru plata taxelor şi impozitelor locale, astfel încât cetăţenii să nu mai fie nevoiţi să se deplaseze la sediul Primăriei pentru a achita, la ghişeu, obligaţiile fiscale.

Comuna oferă posibilitatea de plată a taxelor şi impozitelor locale prin staţiile electronice de plată, care sunt amplasate în satele comunei, o aplicaţie de plată dedicată pentru telefonul mobil, o soluţie de plată prin platforma de servicii digitale a primăriei (Global Pay) sau prin platforma naţională ghişeul.ro.

Ciugud este prima şi singura primărie de comună din România care oferă cetăţenilor posibilitatea de plată a taxelor şi impozitelor locale prin intermediul staţiilor de plată de tip ‘self pay’. Serviciul este implementat împreună cu compania Selfpay şi reprezintă o metodă de plată a impozitelor şi taxelor pentru proprietăţi aflate în raza de administrare a Comunei Ciugud. Butonul ‘Impozite şi Taxe Primăria Ciugud’ poate fi accesat pe terminalele din judeţul Alba direct din ecranul principal sau din categoria ‘Alte Servicii’ – ‘Impozite şi Taxe Primăria Ciugud’ pentru staţiile de plată din restul ţării.

Plata în cadrul serviciului se poate face prin scanarea ‘cardului cetăţeanului’, un card primit de fiecare cetăţean, sau prin introducerea manuală CNP/CUI. Procesul durează 2-3 minute şi este cel mai rapid mod de plată cu numerar a taxelor şi impozitelor locale.

‘În 2021, soluţiile smart de plată puse la dispoziţie de Primăria Comunei Ciugud au fost folosite pentru aproape 85% din plăţile efectuate de cetăţeni şi companii’, se precizează în comunicat.

În prezent, comuna este promotor naţional al conceptului ‘smart village’, implementând numeroase soluţii inovatoare pentru a fi mai aproape de cetăţean.

La Ciugud funcţionează, din anul 2019, prima şcoală smart din mediul rural din România, iar în 2021 comuna şi-a lansat şi o monedă digitală – CIUGUban. Iniţiativa are ca scop stimularea copiilor să se implice în colectare selectivă a ambalajelor din plastic, aluminiu şi sticlă, în schimbul cărora pot primi bani pe care să îi folosească în proiecte educaţionale.

Din 2020, Ciugud a devenit studiul de caz folosit de Guvernul României pentru a dezvolta conceptul ‘satelor inteligente’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks