Acasă55Alegeri parţiale/ Hunedoara: PNL a câştigat primăriile din Romos şi Sarmizegetusa, iar...

Alegeri parţiale/ Hunedoara: PNL a câştigat primăriile din Romos şi Sarmizegetusa, iar PSD primăria Burjuc

Candidaţii PNL în alegerile parţiale au câştigat, în judeţul Hunedoara, funcţiile de primari din comunele Romos şi Sarmizegetusa, în timp ce reprezentantul PSD a ieşit învingător în cursa pentru primăria comunei Burjuc, relevă datele finale ale Autorităţii Electorale Permanente.

Astfel, în comuna Romos funcţia de primar va fi îndeplinită de Mihaiela Daniela Csatlos-Koncz (PNL) care a obţinut 44,36% din voturile valabil exprimate, pe locul al doilea clasându-se candidatul independent Iuliu-Nicolae Nasta, cu 32,36% din voturi. Prezenţa la urne în comună a fost de 68,62% şi au fost înregistrate 1.625 de voturi valabil exprimate.

Noul primar al comunei Sarmizegetusa va fi Dorin Leontin Hibais (PNL), care a obţinut 65,57 din totalul voturilor valabil exprimate, pe locul al doilea situându-se Gina-Aurora Socaciu (USR), cu 21,07% din voturile valabil exprimate. Prezenţa la urne a fost de 78,91% şi au fost consemnate 854 de voturi valabil exprimate.

În comuna Burjuc alegerile parţiale au fost câştigate de Ovidiu Adrian Bartha (PSD), care a fost votat de 66,97% dintre alegători, pe locul secund clasându-se Cristian Mariş (PNL), cu 17,06 din voturile valabil exprimate. Prezenţa la urne a fost de 69,54%, fiind înregistrate 539 de voturi valabil exprimate.

Funcţiile de primar în comunele Sarmizegetusa, Burjuc şi Romos au rămas vacante după ce foştii edili au decedat, în primele două cazuri moartea survenind în urma îmbolnăvirii de COVID-19.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks