Acasă652Alertă de incendiu la un spital în Argeş/ MS: Pacienţii au revenit...

Alertă de incendiu la un spital în Argeş/ MS: Pacienţii au revenit în saloane; echipajele medicale de urgenţă s-au retras

Ministerul Sănătăţii anunţă că toţi cei 32 de pacienţi evacuaţi de la Spitalul de Boli Cronice din Călineşti, judeţul Argeş, în urma unei alerte de incendiu, au revenit în saloane, iar echipajele medicale de urgenţă s-au retras.

”Conform unei informări a Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii, a fost declanşată o alarmă de incendiu (degajare fum la o instalaţie de aer condiţionat) la Spitalul de Boli Cronice Călineşti. Au fost evacuaţi 32 de pacienţi”, precizează MS.

Potrivit sursei citate, nu sunt victime.

”Toţi pacienţii au revenit în saloane, echipajele medicale de urgenţă s-au retras”, mai arată reprezentanţii ministerului.

Pacienţii au fost evacuaţi după ce la etajul 1 al unităţii medicale a ieşit fum de la un aparat de aer condiţionat.

”Nu s-a manifestat cu flacără, iar în mod progresiv au fost evacuaţi 32 de pacienţi de către personalul medical, înaintea sosirii echipajelor de intervenţie. Alarma a fost declanşată de sistemele de detecţie care au semnalat prezenţa fumului la etajul 1 al spitalului”, anunţa ISU Argeş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks