Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) se află pe circuitul de avizare internă la Ministerul Sănătăţii, a declarat joi ministrul Alexandru Rafila.
‘Noi nu vrem să punem în discuţie PNRR-ul, nu asta este ideea, dar trebuie să oferim posibilitatea ca prin acest PNRR să construim, să renovăm, să construim de la început şi să dotăm instituţii medicale de care oamenii au nevoie conform mapării nevoii de servicii de sănătate la nivel regional. (…) În momentul de faţă, şi aici domnul Ghinea care are informaţii şi sunt puţin defazate, nu ştie că această agenţie, în momentul de faţă, ordonanţa care aprobă înfiinţarea ei se găseşte în procedura de avizare internă la Ministerul Sănătăţii, urmând ca această ordonanţă să fie trimisă şi celorlalte ministere avizatoare, încât să îndeplinim obiectivele asumate din cadrul PNRR. Problema legată de consultanţă care a apărut în dezbatere publică este o problemă serioasă. (…) Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea ANDIS este pe circuitul de avizare internă la Ministerul Sănătăţii’, a spus Rafila, la o conferinţă de presă.
Alexandru Rafila a spus că nu adus nicio acuză nimănui şi nu a rostit niciun nume când s-a referit la PNRR, însă au existat nişte ‘reacţii extrem de virulente’.
‘Eu nu am pronunţat niciun nume. Cu toate că eu nu am pronunţat niciun nume şi nu am adus nicio acuză nimănui, au existat nişte reacţii extrem de virulente şi chiar domnul Ghinea a realizat un soi de sustenabilitate a trivialităţii în mesajele publice atunci când mi se adresează pe social media sau alte canale. Să fie sănătos! Nu pot să îi urez decât multă, multă sănătatea de toate felurile!’, a spus ministrul.
Alexandru Rafila a afirmat că de programul PNRR pe Sănătate s-a ocupat un fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii care în prezent lucrează la Banca Europeană de Investiţii.
‘Exista o doamnă secretar de stat care a lucrat la Banca Europeană de Investiţii, Andra Migiu, a fost public lucrul acesta. Dânsa s-a ocupat de PNRR împreună câţiva colaboratori foarte apropiaţi personali. Nu angajaţii obişnuiţi ai Ministerului Sănătăţii, după care dânsa, în momentul în care a plecat de la MS s-a întors la BEI, este unul dintre principalii consultanţi în cadrul acestui proiect’, a susţinut ministrul.
Rafila a spus că atunci când a venit în fruntea Ministerului Sănătăţii ‘nu existau’ detalii tehnice ale PNRR.
‘Când am venit în MS acest PNRR, din punctul de vedere al detaliilor tehnice, nu exista. Fostul ministru, domnul ministru Cseke, nu l-a găsit decât cu foarte mare dificultate. A reuşit să îl obţină sub forma unui stick, care ulterior a fost multiplicat. Am consultat toate structurile din Ministerul Sănătăţii, sunt 22 de structuri în ceea ce priveşte implicarea lor în elaborarea acestui program de redresare şi rezielienţă în domeniul sănătăţii. Niciuna dintre cele 22 de structuri nu a fost consultată sau nu a participat efectiv la realizarea acestui program. A fost un program nu spun că secret, dar necunoscut în Ministerul Sănătăţii, care ulterior trebuie să îl implementeze’, a susţinut Rafila.
El a catalogat drept ‘ciudat’ ca o agenţie cu 70-80 de angajaţi să primească consultanţă în valoare ‘de cinci ori mai mare’ decât costurile legate de funcţionarea acelei instituţii.
‘Mi s-a părut că este puţin ciudat ca într-o agenţie cu 70-80 de angajaţi, care este ANDIS, aceşti angajaţi, fiind angajaţi cu salarii obişnuite din România – salariile conform legii salarizării din România – să fie consiliaţi de foarte mulţi experţi internaţionali de la diverse instituţii. Funcţionarea agenţiei în sine înseamnă o valoare de 5 milioane de euro inclusiv trainingul pentru angajaţi, iar consultanţa este de cinci ori mai mare. Eu nu am acuzat pe nimeni, nu am spus că lucrul aceste este legal sau ilegal, doar am cerut un punct de vedere din partea Corpului de control al primului ministru ca să ştim … Ne trebuia un organism independent, nu am făcut plângere la Parchet. Pur şi simplu am avut nevoie de un organism independent care să evalueze această situaţie. Lucrul acesta se va întâmpla. L-am adus în transparenţă încât cetăţenii acestei ţări să cunoască toate aceste lucruri, nu sunt lucruri secrete’, a explicat ministrul.
Reacţia ministrului Sănătăţii vine în contextul în care coordonatorul de politici publice al USR, Cristian Ghinea, susţinea joi că Alexandru Rafila, ‘vrea să scape de construcţia de spitale prin PNRR’, deşi are la dispoziţie 1,7 miliarde de euro în acest scop.
‘V-am spus (…) povestea ANDIS – agenţia pentru investiţii în sănătate. Ar trebui să înlocuiască două direcţii din minister care au ratat construcţia de spitale. Are fonduri din PNRR să funcţioneze, să ia oameni să facă treaba – ce numeşte PSD ‘consultanţă’, că ei nu ştiu cu munca. (…) ANDIS a fost soluţia la întrebarea Comisiei: bine, vă dăm 1,7 miliarde să faceţi spitale, dar cine le face? Evident, directorimea din Ministerul Sănătăţii este isterizată. Se face ANDIS, se face un concurs de selecţie pentru manageri (da, e şi asta în PNRR). (…) Soluţia lor? Rafila a informat Comisia Europeană că nu vrea ANDIS la Ministerul Sănătăţii, ci vrea să fie mutat la Secretariatul General al Guvernului’, a scris Ghinea, joi, pe Facebook.