Noua strategie naţională referitoare la HIV/SIDA se află în fază finală de aprobare, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
‘Suntem în fază finală de aprobare a noii strategii naţionale referitoare la infecţie HIV/SIDA, mai ales că, după mulţi ani, cred că era cazul să rezolvăm şi această problemă. De 15 ani nu a mai fost aprobată o strategie naţională şi cred că este momentul să o putem aproba prin Hotărârea Guvernului României. Dacă vor mai fi mici comentarii, intervenţii, suntem gata să le implementăm. Ea a fost făcută prin colaborarea cu Unitatea tehnică de management a programului de la Institutul ‘Matei Balş’. Cred că o altă cerinţă este să găsim o soluţie încât această Unitate tehnică de management a programului să facă managementul programului şi să ne furnizeze din timp date necesare, propuneri, soluţii, încât să putem să facem şi o alocare de fonduri care, pe de o parte, să rezolve problema, adică să fie utilizate fondurile în mod similar în toate centrele sau să poată să facă posibil eventuale schimburi între centre sau suplimentări în cazul unei rectificări bugetare’, a spus Rafila, la dezbaterea ‘Strategia Naţională HIV/SIDA – evaluarea situaţiei şi direcţii de acţiune’.
El a afirmat că rămâne ‘partizanul’ ideii că disciplina ‘Educaţie pentru sănătate’ ar trebui să fie una accesibilă copiilor ‘în mod necondiţionat’, nu una opţională.
‘Rămân partizanul ideii că ‘Educaţie pentru sănătate’ ar trebui să fie accesibilă copiilor noştri în mod necondiţionat, adică nu să fie o disciplină opţională cum este acum, când doar 5% dintre copii fac ‘Educaţiei pentru sănătate’. Trebuie să facă toţi copiii, adecvat vârstei. Comportamentele preventive se învaţă de la şcoala primară. (…) Nu pot să spun că vom realiza doar noi de la Ministerul Sănătăţii. Ne trebuie parteneriatul cu Ministerul Educaţiei’, a adăugat demnitarul.
Întrebat în legătură cu bugetul alocat pentru anul acesta tratamentului pacienţilor cu HIV/SIDA, el a declarat că speră să existe o rectificare pozitivă pentru Ministerul Sănătăţii.
‘Sper să existe totuşi o rectificare pozitivă la Ministerul Sănătăţii, chiar dacă nu foarte mare, dar să fie pozitivă. Vedeţi că indicatorii economici nu sunt foarte încurajatori. Deficitul bugetar este tot mai mare. Sper să rămână sănătatea o prioritate şi să nu mai avem cheltuieli foarte mari cu alte probleme de sănătate publică, cum a fost pandemia. Chiar dacă numărul de cazuri probabil că se va mai mări, impactul asupra sistemului de sănătate sper să nu mai fie aşa de mare şi să permită finanţarea programelor obişnuite ale ministerului. Din acest punct de vedere, Programul HIV/SIDA este unul dintre ele’, a susţinut ministrul.