AcasăStiri generaleAndrei Baciu (MS): 30 de companii private au început sau urmează să...

Andrei Baciu (MS): 30 de companii private au început sau urmează să înceapă vaccinarea anti-COVID

Un număr de 30 de companii private au început sau urmează să înceapă vaccinarea anti-COVID în această săptămână, a declarat marţi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte CNCAV.

’30 de companii private au demarat vaccinarea sau urmează să demareze vaccinarea în această săptămână. Câteva exemple: şantiere navale din Mangalia, Drobeta-Turnu Severin, Giurgiu, compania Ford de la Craiova şi platforma industrială care găzduieşte mai multe companii din Slatina. 13 companii din HoReCa – ştim de Complexul Therme, de lanţul City Grill deja. 13 echipe mobile au mers pentru efectuarea vaccinării în cadrul acestor campanii. Practic, în perioada care urmează, ca urmare a discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii autorităţilor locale şi direcţiile de sănătate publică, se vor organiza mai multe echipe mobile care vor merge către toţi operatorii ce îşi doresc să organizeze puncte de vaccinare în interiorul companiilor pentru vaccinarea personalului şi a familiilor acestora’, a precizat Andrei Baciu, în conferinţa de presă săptămânală, organizată la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, totalul dozelor de vaccin anti-COVID livrate României în luna aprilie este de 2.903.670.

‘Pentru luna mai nu sunt modificări semnificative faţă de ce am prezentat săptămâna trecută. Astfel, pentru vaccinul produs de BioNTech – Pfizer vorbim de 3.882.060 de doze confirmate pentru luna mai, 697.320 de doze pentru primele patru săptămâni, pentru ultima săptămână vorbim de o tranşă record de 1.091.000 de doze – pentru ultima săptămână din luna mai. Pentru Moderna, aşa cum spuneam şi săptămâna trecută, se trece la livrări săptămânale, 128.400 de doze livrate în fiecare săptămână, cu un total de 513.600, pentru AstraZeneca vorbim de 1.047.962 de doze, livrate în două tranşe, iar pentru vaccinul produs de Johnson & Johnson vorbim de 518.400 de doze, numărul de tranşe şi distribuţia acestora urmând a fi confirmate în perioada imediat următoare’, a afirmat secretarul de stat în MS.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks