Patru transplanturi de cord, 53 hepatice, 152 de transplanturi renale şi unul pulmonar au fost realizate până în prezent, în România, în acest an cu pandemie de coronavirus. ‘Au fost 4 transplanturi de cord, unul pulmonar, 53 hepatice din care 47 de la donator în moarte cerebrală, 152 renale din care 102 de la donator în moarte cerebrală’, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, medicul Radu Zamfir. El a precizat că, până în acest moment, au fost 56 de donatori. ‘Pe ultimele patru luni a fost un număr mai redus de transplanturi din cauza pandemiei’, a spus medicul. Radu Zamfir a arătat că recomandarea ANT către centrele de transplant a fost ca activitatea să continue atât timp ‘cât raportul risc – beneficiu este în favoarea pacientului’. ‘Recomandarea ANT către centrele de transplant a fost să continue activitatea, să îşi menţină activitatea atât timp cât raportul risc – beneficiu este în favoarea pacientului. Acest lucru a dus la menţinerea deschisă a cel puţin unui centru specific fiecărui transplant de organ solid’, a precizat el. Potrivit medicului, au fost testate COVID atât echipele de prelevare, cât şi donatorii şi receptorii. ‘De asemenea, măsurile suplimentare impuse de pandemie, care au constat în testarea echipelor de prelevare, a donatorilor şi a receptorilor, au permis să nu avem mortalitatea prin COVID în rândul pacienţilor transplantaţi’, a subliniat şeful ANT. Zamfir a menţionat, în context, că împreună cu ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a semnat un protocol privind derularea campaniei ‘Transplantul înseamnă viaţă’. ‘Este vorba despre un protocol semnat ieri, ‘Transplantul înseamnă viaţă’, care reprezintă o popularizare în rândul elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a a ideilor de donare, de transplant pentru o mai bună înţelegere a şansei la viaţă care este acordată pacienţilor prin transplantul de organe. În perioada în care se va permite accesul în şcoli al elevilor, vor merge coordonatorii de transplant şi vor participa la ore comune cu cadrele didactice în care elevii vor avea acces la acest tip de informaţii’, a precizat reprezentantul ANT.