AcasăStiri generaleArad: 58 de migranţi au fost găsiţi ascunşi în trei TIR-uri, la...

Arad: 58 de migranţi au fost găsiţi ascunşi în trei TIR-uri, la frontieră

Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au prins 58 de migranţi din diverse ţări care, în ultimele 24 de ore, au încercat să iasă din ţară ascunşi în trei TIR-uri, şoferii fiind cercetaţi pentru trafic de migranţi.

Şoferii sunt un cetăţean român, un bulgar şi un polonez şi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, utilaje auto, plăci de policarbonat şi încălţăminte pentru societăţi comerciale din Olanda, Germania şi Ungaria.

‘În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, în total, 58 de cetăţeni străini, doar într-un transport fiind descoperite 46 de persoane. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, unii dintre ei fiind intraţi legal în ţara noastră, alţii fiind solicitanţi de azil’, a informat, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.

Şoferii sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, iar străinii ascunşi în TIR-uri sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks