Un bărbat din localitatea Juliţa a fost muşcat de viperă în timp ce lucra în grădina casei sale, el fiind preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, unde i-a fost administrat ser antiviperin.
Familia a sunat la 112 pentru că starea bărbatului, în vârstă de 65 de ani, s-a înrăutăţit rapid.
‘A fost adus la Unitatea de Primire Urgenţe cu elicopterul SMURD, după ce a fost muşcat de o viperă. Medicii i-au administrat tratamentul specific – ser antiviperin – iar acum este sub supraveghere medicală în Secţia Terapie Intensivă’, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz.
Medicii afirmă că pacientul este conştient şi în stare stabilă.