Europarlamentarul Vlad Botoş a anunţat, luni, că se va retrage din funcţia de preşedinte al filialei judeţene USR Arad, pe care a condus-o timp de patru ani, dar va activa în continuare ca membru în Biroul Naţional USR şi în Birourile Naţionale Reunite USR PLUS. Vlad Botoş arată, într-un mesaj public, că încă din toamnă a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat la preşedinţia USR Arad. ‘Am deţinut funcţia de preşedinte al filialei judeţene timp de patru ani, două mandate în care am încercat să creştem filiala, să fim răspândiţi în tot judeţul pentru a putea duce mesajul politic al reformei în toate localităţile din Arad. Am construit o filială mare, care a reuşit să aibă doi parlamentari şi un europarlamentar, care să ducă viziunea Aradului în Parlamentul României şi în Parlamentul European. Avem o prezenţă considerabilă în Consiliul Local Municipal al Aradului, prin cei şapte consilieri, avem cinci consilieri judeţeni şi consilieri locali în multe dintre localităţile judeţului nostru. Am ajuns de la 14 membri la peste 1.300 de oameni dornici să se implice la toate nivelurile, capabili să fie parte, cât de mică, a reformei de care România are atât de mare nevoie’, arată europarlamentarul. El afirmă că, în calitate de europarlamentar, şi-a luat angajamentul de a-i reprezenta pe toţi românii şi europenii, nu doar pe arădeni. ‘Mi-am luat angajamentul de a fi alături de fiecare primar, de fiecare consilier care va dori să aducă nu doar bani europeni, dar şi o viziune europeană în localitatea lui. Cred că este de datoria mea să mă dedic acestui angajament mult mai mult, acum când bugetul multianual al Uniunii Europene a fost adoptat în Parlamentul European, când informaţiile şi ajutorul efectiv vor avea o atât de mare importanţă. Este, aşadar, momentul să mă retrag din funcţia de preşedinte al filialei judeţene USR Arad şi să încep să colaborez cu fiecare dintre voi, dar şi cu colegii din întreaga ţară, din poziţia de europarlamentar’, a scris Botoş în mesajul său. El a precizat că ‘nu se pune vreun moment problema’ să părăsească USR, arătând că va activa din poziţia de membru în Biroul Naţional USR şi de membru al Birourilor Naţionale Reunite USR PLUS. Potrivit mesajului, vicepreşedintele USR Arad Răzvan Anghel, care este şi consilier judeţean, va fi preşedinte interimar al filialei judeţene până la alegerile comune USR şi PLUS.