AcasăStiri generaleArad: Incendiul care a cuprins un supermarket a fost stins, după trei...

Arad: Incendiul care a cuprins un supermarket a fost stins, după trei ore

Incendiul care a cuprins marţi un supermarket din municipiul Arad a fost stins de către pompieri după trei ore şi cauzele producerii sunt în curs de cercetare. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat, marţi seară, că aproximativ 40 de pompieri au intervenit şi flăcările au fost limitate înainte să se extindă la case care se află foarte aproape de clădirea magazinului. ‘A fost o intervenţie dificilă mai ales pentru că nu existau hidranţi în zonă. Totuşi, s-a reuşit evitarea extinderii la locuinţe, deşi pericolul părea iminent. Nicio persoană nu a fost rănită, toate cele care se aflau în magazin s-au autoevacuat la timp’, a spus Pleşca. El a precizat că interiorul supermarketului a fost distrus de flăcări şi tavanul s-a prăbuşit, cu tot cu mărfurile care erau depozitate în pod. Cauzele izbucnirii incendiului sunt în cercetare. Cartierul Gai, unde este situat magazinul, a fost acoperit de un nor dens de fum, care se putea observa de la câţiva kilometri distanţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks