AcasăStiri generaleArad: Prima centură a oraşului Curtici a fost finalizată înainte de termen...

Arad: Prima centură a oraşului Curtici a fost finalizată înainte de termen şi a costat 4.000.000 euro

Prima centură a oraşului Curtici a fost finalizată mai devreme cu şase luni decât era prevăzut în contractul cu executantul lucrărilor şi a costat aproximativ 4.000.000 de euro, iar drumul scoate traficul greu din oraş, care s-a intensificat în ultimii 20 de ani şi i-a afectat pe locuitori.

Primarul oraşului Curtici, Bogdan Ban, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că noul drum are o lungime de 7,2 kilometri şi face legătura între drumul judeţean Curtici – Macea şi drumul judeţean Curtici – Sântana, dar asigură legătura şi cu pasajul peste calea ferată.

‘Traficul greu s-a intensificat foarte mult în ultimii 20 de ani pentru că la Curtici avem o zonă industrială importantă, dar acum reuşim să deviem camioanele, care circulau prin centrul oraşului’, a spus edilul.

El a precizat că recepţia lucrărilor a fost făcută şi drumul este deschis neoficial traficului, în timp ce toate celelalte documente pentru deschiderea oficială vor fi finalizate în câteva zile.

Discuţiile pentru un drum de centură pentru Curtici au început în urmă cu patru ani, iar finanţarea europeană a fost obţinută în anul 2019, printr-un program transfrontalier. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, iar lucrările au început anul trecut şi aveau termen de finalizare mijlocul anului 2022.

Centura actuală leagă nordul de sudul localităţii, dar Primăria Curtici intenţionează să mai construiască şi o centură nord-vest, pentru care a contractat deja realizarea studiului de fezabilitate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks