O intervenţie laborioasă a medicilor de gardă a fost încheiată cu succes la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în cazul unui bărbat în vârstă de 60 de ani care a ajuns în Unitatea Primire Urgenţe cu anevrism de aortă abdominală rupt, cu risc rapid de exsangvinare.
Medicii care au intervenit sunt de la secţiile Chirurgie Generală I şi Anestezie – Terapie Intensivă I, au precizat, luni, reprezentanţii spitalului.
Este vorba de medicul specialist în chirurgie cardio-vasculară dr. Mircea Alexa, medicul specialist în chirurgie generală dr. Mihai Roşu, medicul primar ATI dr. Adrian Crişan, ajutaţi de medici rezidenţi, care au reconstruit artera aortă – vas principal de sânge, prin aplicarea unei proteze sintetice, pentru a putea restabili circulaţia sângelui spre bazin şi picioare.
‘Intervenţia a fost una contra-cronometru, pacientul riscând să îşi piardă picioarele din cauza lipsei de irigare cu sânge şi inclusiv viaţa prin exsangvinare. Pacientul a necesitat mai apoi îngrijiri în terapie intensivă, fiind acum în stare stabilă, sub supraveghere medicală în Compartimentul de Chirurgie Vasculară’, au mai menţionat reprezentanţii SCJU Arad. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)