Acasă652Arad: Zeci de puncte de prim-ajutor şi de distribuire a apei deschise...

Arad: Zeci de puncte de prim-ajutor şi de distribuire a apei deschise pe fondul caniculei

Zeci de puncte de prim-ajutor şi de distribuire a apei potabile au fost deschise de primării din judeţul Arad, la solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), pe fondul caniculei, care începând de miercuri se resimte în judeţ, unde temperaturile vor fi cuprinse între 36 şi 40 de grade în următoarele zile.

Reprezentanţii DSP Arad au declarat miercuri, pentru AGERPRES, că au fost deschise puncte sanitare de prim-ajutor în majoritatea oraşelor din judeţ. Astfel, sunt disponibile 19 spaţii în care trecătorii pot primi consultaţii medicale, se pot răcori sau odihni, respectiv în municipiul Arad, în oraşele Lipova, Sântana, Chişineu-Criş, Curtici, Sebiş, Ineu, Nădlac, Pâncota şi comuna Gurahonţ.

În municipiul Arad vor funcţiona trei astfel de puncte, respectiv în holul principal al Palatului Administrativ, în Teatrul Clasic ‘Ioan Slavici’ şi în Catedrala Ortodoxă din zona Podgoria.

Totodată, în judeţ au fost deschise 29 de puncte de distribuire a apei potabile pentru trecătorii care au nevoie, care sunt amenajate în spaţii publice, precum pieţe sau instituţii.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a transmis, miercuri, că judeţul se află sub cod galben de caniculă până vineri, când va intra sub cod portocaliu de caniculă. Miercuri şi joi temperaturile vor ajunge la 36 de grade Celsius, iar vineri şi sâmbătă pot atinge 40 de grade Celsius, în timp ce indicele temperatură-umezeală va depăşi 80 de unităţi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks