Campania ‘Vaccinare în zi de sărbătoare’, iniţiată de Instituţia Prefectului Argeş, va continua la sfârşitul acestei săptămâni în patru târguri săptămânale.
Imunizările împotriva noului coronavirus se vor face duminică, 1 august, în Târgul săptămânal de la Domneşti, Târgul săptămânal de la Rucăr, Târgul săptămânal de la Stâlpeni şi Târgul săptămânal al municipiului Piteşti.
‘Persoanele interesate trebuie să se prezinte doar cu cartea de identitate şi se pot imuniza cu serul Pfizer – BioNTech sau Johnson & Johnson. Programul echipelor mobile de vaccinare este de la 8,00-14,00’, se precizează într-un comunicat transmis miercuri de Instituţia Prefectului Argeş.
Campania se desfăşoară cu sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi cu susţinerea primăriilor, care vor asigura condiţiile necesare pentru realizarea vaccinării şi se ocupă de informarea cetăţenilor.
Primele vaccinări în cadrul proiectului s-au făcut pe 20 iulie în comuna Brăduleţ, situată în zona montană din nordul judeţului. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)