Curtea de Apel Piteşti a respins joi, ca nefondată, contestaţia formulată de primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, faţă de măsura arestării preventive dispusă într-un dosar de corupţie.
Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă.
Tribunalul Argeş admisese, pe 5 octombrie, propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Piteşti al DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Ion Georgescu.
Potrivit DNA, Ion Georgescu fusese reţinut anterior pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
‘În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (…) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină ‘promisiunea’ făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior’, preciza DNA.
Conform aceleiaşi surse, în acest context, la data de 4 octombrie, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu i-ar fi remis martorului suma de bani menţionată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii.
Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a decis, pe 6 octombrie, suspendarea mandatului primarului oraşului Mioveni, în urma arestării preventive. Prefectul a precizat că decizia de suspendare poate fi atacată la Tribunalul Argeş în termen de 10 zile de la comunicare.