AcasăStiri generaleArgeş: Numărul faptelor penale legate de droguri depistate de jandarmi s-a dublat...

Argeş: Numărul faptelor penale legate de droguri depistate de jandarmi s-a dublat în ultimul an

Numărul faptelor penale legate de deţinerea sau consumul de droguri, depistate de jandarmii argeşeni, s-a dublat în ultimul an.

Potrivit datelor prezentate marţi de şeful Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ), colonelul Marius-Cezar Toma, în primele nouă luni ale anului 2023, jandarmii argeşeni au constatat 84 de fapte de natură penală, dintre care 58 de infracţiuni în baza Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

‘Comparativ cu anul 2022, remarcăm o creştere a faptelor de natură penală constatate, de la 63 la 84, iar în ceea ce priveşte infracţiunile constatate în baza Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, creşterea a fost de la 25 la 58 de infracţiuni. De menţionat este faptul că printre făptuitorii depistaţi pe această linie infracţională au fost şi minori’, se menţionează într-un bilanţ al IJJ Argeş.

În primele nouă luni ale acestui an, jandarmii argeşeni au organizat şi 24 de activităţi preventive, atât independent, cât şi în cooperare cu Agenţia Naţională Antidrog.

Activităţile au fost derulate în cadrul instituţiilor de învăţământ şi cu ocazia unor evenimente cultural-artistice cu public numeros. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks