Un tânăr a fost găsit spânzurat într-un cămin studenţesc din Piteşti, a informat luni Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi luni dimineaţa, în jurul orei 10:00, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, într-un cămin studenţesc din Piteşti, a fost găsit un tânăr spânzurat.
Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Piteşti s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă.
Din primele verificări s-a stabilit că, un tânăr, de 23 de ani, din Leordeni, care urma tratament antidepresiv, s-ar fi spânzurat în casa scării căminului.
Trupul tânărului va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor fi continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.