Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat că a semnat, marţi, contractul pentru proiectarea şi construirea bazinului olimpic acoperit de la Colegiul Tehnic ‘Media’ din strada Jiului, a cărui valoare este de 37,1 de milioane lei fără TVA.
Clotilde Armand a scris pe Facebook că autoritatea locală face ‘un bazin ultramodern’, unde sportivii care practică înotul de performanţă se vor putea antrena şi vor putea participa la întreceri în cele mai bune condiţii.
Ea a punctat că bazinul va avea zece culoare şi va fi dotat cu ceea ce este necesar pentru a putea găzdui competiţii de top, iar terenul pe care va fi realizată investiţia are o suprafaţă de 13.000 de metri pătraţi. De asemenea, baza sportivă va avea vestiare, saune, grupuri sanitare, duşuri, cabinet medical, iar tribunele de la etajul întâi vor avea o capacitate de 939 de persoane.
Primarul Sectorului 1 a precizat că investiţia mai presupune amenajarea de alei pietonale şi de acces auto, 70 de locuri de parcare pentru autovehicule şi şase locuri pentru autocare.
Clotilde Armand a adăugat că termenul de finalizare al acestei investiţii este de 24 luni.