AcasăStiri generaleArtmark: Una dintre cele mai mari colecţii de litografii semnate Dali, în...

Artmark: Una dintre cele mai mari colecţii de litografii semnate Dali, în licitaţie

Una dintre cele mai mari colecţii de litografii semnate Salvador Dali va fi scoasă la licitaţie pe 31 ianuarie de casa Artmark, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

Colecţia este alcătuită din 34 de piese de grafică. Lucrările sunt apariţii rare pe piaţa românească de artă şi sunt scoase la vânzare la preţuri de pornire cuprinse între 250 şi 400 de euro. Cea mai valoroasă lucrare este ‘Curtea leului’, care are un preţ de pornire de 400 de euro. Cromolitografia face parte din seria ‘Le Bestiaire de la Fontaine’. La preţul de pornire de 250 de euro poate fi achiziţionată lucrarea ‘Gala’, în care este ilustrată soţia artistului.

În licitaţie se regăsesc şi lucrări semnate de Picasso, Matisse, Magritte, Degas, Warhol sau Basquiat.

Pablo Picasso este prezent în licitaţia ‘Universul suprarealist – licitaţia unei mici colecţii de grafică europeană şi americană’ cu 13 piese de grafică. Între cele mai remarcabile sunt litografiile ‘Amor’, ‘Modelul’, ‘Ganymede’ sau ‘Flautist şi tânără cu tamburină’, care au preţuri de pornire de 300 de euro şi fac parte din suita ‘Vollard’.

Artiştilor europeni li se alătură şi cei de peste ocean – Andy Warhol, Jean-Michel Basquiat ori Roy Lichtenstein.

Andy Warhol, cel care a realizat lucrări diferite cu chipul lui Marilyn Monroe – un omagiu adus actriţei, dar şi punere în discuţie a naturii celebrităţii -, este prezent în cadrul sesiunii cu lucrarea ‘Marilyn’, la preţul de pornire de 250 de euro, care face parte dintr-o ediţie limitată de 100 de piese în care artistul a folosit procedeul ecranelor de mătase, o tehnică serigrafică sofisticată, care i-a permis să producă o serie de imagini asemănătoare, cu uşoare irizaţii interstiţiale şi o impresie de tridimensionalitate.

Licitaţia va avea loc pe 31 ianuarie, la ora 19,00, în sala de licitaţii de la Palatul Cesianu-Racoviţă, dar şi online, pe platforma de licitaţii Artmark Live 2.0. Cele 87 de piese de grafică sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviţă până pe 31 ianuarie şi pot fi admirate în intervalul orar 10,00-20,00.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks