Rectorul Univeristăţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, susţine că, într-un an de pandemie atât de gravă, numărul de locuri pentru rezidenţi pentru specialităţile Boli infecţioase, Anestezie-Terapie Intensivă, Pneumologie, Epidemiologie a scăzut semnificativ, la fel ca şi pentru domeniul Medicină.
‘Pentru sesiunea noiembrie, la concursul de Rezidenţiat s-au scos la concurs în aprilie, prin HG nr. 477/21 apr., un număr total de 5.872 de locuri la rezidenţiat, număr suplimentat cu 439 de locuri prin Ordinul nr. 2150/14 oct.. Surpriza negativă care apare după defalcarea acestor cifre pe specialităţi se referă mai ales la specialităţile deficitare: 153 locuri la anestezie-terapie intensivă în 2021 faţă de 278 în 2020; 116 locuri la Boli infecţioase în 2021 faţă de în 193 în 2020; 46 de locuri la epidemiologie în 2021 faţă de 80 în 2020; 105 locuri la pneumologie în 2021 faţă de 173 în 2020. Într-un an de pandemie atât de gravă, numărul de locuri la aceste specialităţi scade semnificativ! În total, pe domeniul Medicină s-au scos la concurs 3.672 locuri în anul 2021 (la care se adaugă 270 de locuri pe post) faţă de în anul 4.645 în 2020, o reducere de peste 1.000 de locuri’, a arătat rectorul UMFST Târgu Mureş, pe Facebook.
Dr. Leonard Azmafirei a subliniat că este limpede pentru fiecare că în condiţiile actuale ale pandemiei COVID-19, dincolo de echipamente medicale, de infrastructură, cea mai valoroasă resursă a oricărui sistem medical este resursă umană calificată.
‘Este bine-cunoscut faptul că nevoia de specialişti în domeniile specialităţilor Boli infecţioase, Anestezie-Terapie Intensivă, Pneumologie, Epidemiologie a fost atât de disperată în această perioadă încât am încercat să convertim temporar, cu pierderea de calitate inerentă, specialişti din alte domenii sau chiar studenţi, pentru a-i implica în lupta împotriva pandemiei COVID-19’, a spus rectorul UMFST Târgu Mureş.
În calitatea de senator PSD Mureş, dr. Leonard Azamfirei, a anunţat că a adresat o interpelare Ministerului Sănătăţii, care este autoritatea centrală îndrituită să propună numărul de locuri la rezidenţiat care urmează a fi scos la concurs în fiecare an.
‘Ministerul Educaţiei îşi asumă această propunere făcută de Ministerul Sănătăţii şi normal ar fi ca această propunere, făcută anual, să aibă la bază o serie de studii fundamentate a necesarului de resurse umane la nivel naţional. Rămâne o necunoscută modalitatea prin care este luată decizia de stabilire a numărului de locuri, istoric, în raport cu numărul de absolvenţi sau după simpla apreciere a unor funcţionari din cadrul Ministerului Sănătăţii’, a subliniat Leonard Azamfirei, în interpelare.
În acest sens, rectorul UMFST Târgu Mureş a solicitat să i se comunice argumentele care au stat la baza reducerii numărului de locuri, per total şi, mai ales, la cele patru specialităţi menţionate: boli infecţioase, anestezie-terapie intensivă, epidemiologie şi pneumologie.
De asemenea, a cerut Ministerului Sănătăţii să îi comunice dacă are o politică de resurse umane acordată cu nevoile de specialişti, cu capacitatea de pregătire în rezidenţiat şi dacă aceasta există, să i-o pună la dispoziţie.
‘Dacă aceasta nu există, cine răspunde că aceasta nu există şi ce măsuri aveţi în vedere pentru asigurarea unei prognoze fundamentată ştiinţific? Ministerul Sănătăţii are o strategie de colaborare cu formatorii de resursă umană calificată – rezidenţiat, discutată şi agreată cu universităţile de medicină care sunt răspunzătoare de această formare profesională, conform art. 174 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011? Ministerul Sănătăţii consideră că are capacitatea organizatorică de organizare a pregătirii în rezidenţiat, începând cu admiterea, continuând cu formarea profesională şi terminând cu certificarea de medic specialist?’, a arătat dr. Leonard Azamfirei în interpelare.