AcasăStiri generaleBacău: A decedat femeia în vârstă de 60 ani, implicată în accidentul...

Bacău: A decedat femeia în vârstă de 60 ani, implicată în accidentul de pe DN 11

Femeia în vârstă de 60 ani, implicată în accidentul de pe DN 11, din zona localităţii Brătila, a decedat, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru.

Ea a fost găsită de pompieri încarcerată, în stop-cardiorespirator.

‘Şoferiţa de 60 ani a decedat. Ceilalţi pasageri au 68 de ani, respectiv 10 ani’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Accidentul de la Oneşti s-a produs între două autoturisme.

La volanul unuia dintre autoturisme se afla victima în vârstă de 60 ani, iar cealaltă maşină era condusă de o femeie de 34 ani, care a fost rănită.

Aceasta din urmă nu se afla sub influenţa alcoolului, potrivit IPJ Bacău.

‘Pe DN 11, în afara localităţii Brătila, o conducătoare auto, de 34 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de o femeie de 60 de ani, din Bacău’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

În urma accidentului au rezultat patru victime, între care un copil. Răniţii au fost preluaţi de trei ambulanţe fiind transportaţi la spital. Femeia în vârstă de 60 ani a decedat la unitatea sanitară.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks