Un bărbat în vârstă de 37 ani, din Republica Moldova, a fost reţinut de poliţiştii din Bacău pentru 24 ore după ce în maşina pe care o conducea au fost găsite peste 1.900 pachete de ţigări de contrabandă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Măriuca Andrei, a declarat că bărbatul se afla la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Polonia şi a fost oprit de poliţiştii rutieri pe drumul european E85, în localitatea Nicolae Bălcescu.
‘În urma controlului autoutilitarei, condusă de un bărbat de 37 ani, din Republica Moldova, poliţiştii au descoperit sub scaunele pasagerilor, precum şi în tavanul mijlocului de transport ţigaretele, cu timbru de Republica Moldova şi fără documente de provenienţă. Cazul fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, care au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă asimilată, respectiv colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, conform Legii 86/2006 privind Codul vamal al României’, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Ţigaretele în valoare de aproape 29.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării iar bărbatul a fost reţinut pentru 24 ore, urmând să fie prezentat procurorului cu propunerea luării unei măsuri.