AcasăStiri generaleBuzău: 114 imobile fără autorizaţie de securitate la incediu, înainte cu o...

Buzău: 114 imobile fără autorizaţie de securitate la incediu, înainte cu o săptămână de începutul noului an şcolar

Peste 100 de clădiri destinate activităţilor didactice, aferente unui număr de 61 de unităţi de învăţământ, nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu, potrivit datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău raportate la finalul lunii august.

Alte 46 de imobile neautorizate, care sunt în curs de modernizare sau consolidare, au primit avize de securitate la incendiu din partea ISU, urmând ca la finalizarea investiţiilor să poată obţine autorizaţiile de securitate la incendiu.

‘La nivelul judeţului Buzău există 114 clădiri aparţinând unui număr de 61 de unităţi şcolare pentru care este obligatorie solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, dintr-un total de 640 clădiri. Totodată, pentru un număr de 46 de clădiri (din lista celor neautorizate) au fost emise avize de securitate la incendiu în scopul emiterii autorizaţiilor de construire, investiţiile la acest moment aflându-se în diverse stadii de implementare şi pentru care preconizăm emiterea autorizaţiilor de securitate la incendiu ulterior finalizării lucrărilor de construire. Pentru un număr de 337 de clădiri nu este necesară solicitarea şi obţinerea autorizaţiei la incendiu, deoarece acestea se pot afla în următoarele situaţii: nu se încadrează în categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu; sunt construcţii existente proiectate pentru acelaşi specific de utilizare, care nu au suferit modificări sau schimbări de destinaţie şi pentru care la momentul punerii în funcţiune nu se emitea actul de reglementare’, a transmis ISU Buzău, în urma unei solicitări AGERPRES.

Pe parcursul anului, echipele de control din cadrul ISU au desfăşurat verificări la instituţiile de învăţământ, în urma acestora fiind aplicate amenzi în valoare de peste 70.000 de lei.

‘Referitor la situaţia sancţiunilor contravenţionale aplicate unităţilor de învăţământ/Unităţilor Administrativ Teritoriale (UAT) care au în administrare/patrimoniu clădiri de învăţământ, în sfera activităţilor de control în exploatare au fost executate controale tematice (la UAT-urile care au în patrimoniu clădiri de învăţământ neautorizate din punct de vedere al securităţii la incendiu), controale de fond la UAT-uri (la care prin planurile de control au fost prioritizate controale la unităţile şcolare arondate), controale tematice la obiective de învăţământ cuprinse în lista unităţilor comunicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău. Au fost executate un număr de 81 de controale, fiind constatate un număr de 121 deficienţe. Faţă de neregulile constatate au fost aplicate măsuri de sancţionare aplicabile cu avertisment (117), respectiv amendă (3 – cuantum 70.500 de lei). 1 deficienţă a fost înlăturată în timpul controlului’, informează ISU Buzău.

În urma controalelor, specialiştii au descoperit instalaţii electrice şi de încălzire defecte, stingătoare neverificate din punct de vedere tehnic şi funcţional şi imobile care nu deţineau autorizaţie de securitate la incendiu.

‘Referitor la cele mai frecvente nereguli identificate pe timpul activităţilor de control, enumerăm: nesolicitarea şi neobţinerea de către deţinătorii imobilelor a autorizaţiilor de securitate la incendiu atunci când legea stabileşte această obligaţie, neimplementarea măsurilor de conformare stabilite prin documentaţiile tehnice în vederea intrării în legalitate, deficienţe în ceea ce priveşte exploatarea instalaţiilor electrice şi a celor de încălzire centrală, parte din corpurile de iluminat de siguranţă sunt nefuncţionale, neverificarea periodică a mijloacelor iniţiale de stingere (stingătoare), neverificarea periodică, cu firme autorizate a instalaţiilor de stingere şi a celor de detecţie la incendiu, precum şi exploatarea cu stări de defect a acestora’, arată raportul întocmit de pompieri.

Pe parcursul anului în curs, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu localizat la nivelul unei grădiniţe, din fericire nefiind înregistrate victime.

‘Referitor la situaţiile în care ISU ‘Neron Lupaşcu’ al judeţului Buzău a intervenit pentru stingerea unor incendii produse la clădirile de învăţământ, vă comunicăm că în data de 26.01.2023, ora 05,58, în sat Căpăţâneşti, comuna Mărăcinenei a avut loc un incendiu la o unitate de învăţământ (grădiniţă cu program prelungit), ulterior constatându-se următoarele: destinaţia producerii evenimentului – centrală termică, sursa de aprindere – jar sau scântei, împrejurare determinantă – coş, canal, burlan de fum necurăţat de funingine, mijloc de aprindere – sobă fără acumulare de căldură, primul material care a ars – funingine. Incendiul s-a manifestat la interiorul coşului de fum, s-a intervenit pentru stingerea funinginei. Nu au fost înregistrate victime. Incendiul nu s-a produs în timpul programului de lucru al unităţii de învăţământ’, se precizează în raportul ISU Buzău.

Totodată, autorităţile au organizat pe parcursul anului 54 de activităţi de informare preventivă şi un număr de 12 exerciţii de evacuare în unităţile de învăţământ, la care au participat peste 3300 de persoane, elevi şi cadre didactice.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks