AcasăStiri generaleBacău: Percheziţie domiciliară la un suspect de furt de arbori dintr-o pădure...

Bacău: Percheziţie domiciliară la un suspect de furt de arbori dintr-o pădure de stat

Poliţiştii Secţiei 5 Rurală Răcăciuni au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat din comuna Parava, suspectat că ar fi furat mai mulţi arbori dintr-o pădure.

‘De la locuinţa bărbatului au fost identificate şi ridicate două drujbe şi un autoturism care a fost indisponibilizat de poliţişti, întrucât există suspiciunea că bunurile au fost folosite la comiterea celor două infracţiuni. Din cercetări a reieşit faptul că, un bărbat de 63 de ani şi altul de 25 de ani, ambii din comuna Parava, în ziua de 8 ianuarie a.c., ar fi tăiat şi sustras un număr de 4 arbori gorun şi salcâm, din pădurea de stat, administrată de Ocolul Silvic Sascut, creând un prejudiciu de 11.000 lei’, a declarat, într-un comunicat de presă, remis, vineri, AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea şi probarea întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks