Bacău: Trofee de vânătoare deţinute ilegal, ridicate de la locuinţa unui bărbat, în urma unei percheziţii domiciliare

0
82

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din judeţul Bacău, a fost reţinut de poliţişti, în urma unei percheziţii efectuate la domiciliul său, din comuna Balcani, cu ocazia căreia au fost găsite mai multe elemente de muniţie şi trofee de vânătoare. Potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, bărbatul era bănuit de comiterea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, ameninţare şi violare de domiciliu. ‘În cursul zilei de ieri (22 sep, n.r.), poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară pe raza comunei Balcani. Activităţile investigative au vizat un bărbat, de 37 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, ameninţare şi violare de domiciliu. Poliţiştii au ridicat de la domiciliul acestuia un încărcător de pistol, un cartuş, o capsă nepercutată, două tuburi de CO-2, patru picioare de căprior, patru trofee de căprior, un trofeu, două coarne de cerb şi mai multe foiţe de tutun’, precizează sursa citată. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, tulburare a ordinii şi liniştii publice, ameninţare şi violare de domiciliu. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Mihai Simionescu)