Echipele New York Yankees şi New York Mets, care evoluează îm Liga profesionistă nord-americană de baseball (MLB), vor putea evolua cu spectatori în tribune dacă fanii vor prezenta la intrarea pe stadion dovada efectuării vaccinului anticovid sau dacă vor avea un test PCR negativ, scrie Reuters.
Yankee Stadium şi Citi Field, care au fost puse la dispoziţia autorităţilor sanitare pentru efectuarea vaccinurilor, vor putea fi ocupate de fani în proporţie de 20 la sută pentru începutul sezonului, de la 1 aprilie.
Cele două cluburi au menţionat că, de asemenea, va fi obligatorie termoscanarea celor care vor intra pe stadion, purtarea măştii şi distanţarea socială, precum şi respectarea tuturor măsurilor sanitare ce vor fi impuse de organizatori.
”Suntem bucuroşi că din noul sezon va fi permis accesul fanilor pe stadion, chiar şi într-un număr limitat, cu respectarea măsurilor de siguranţă. Vom continua să colaborăm strâns cu autorităţile sanitare pentru a vedea dacă pe parcurs vom putea relaxa restricţiile”, a spus Steve Cohen, proprietarul clubului Mets.
Anunţul celor două cluburi a venit după decizia guvernatorului statului New York privind reprimirea publicului pe stadioane la competiţiile majore în procent de 20 la sută din capacitatea stadioanelor, ce va fi permisă de la 1 aprilie, şi posibilitatea deplasării echipelor pentru meciurile din diferite competiţii, începând cu 29 martie.
Aşa cum se ştie, la începutul anului, New York Mets a anunţat că l-a concediat pe directorul general Jared Porter după ce acesta i-a trimis un mesaj ”inadecvat” unei jurnaliste.