Managerul Spitalului ‘Marius Nasta’, Beatrice Mahler, a făcut un apel, vineri, pentru finalizarea Statutului cercetătorului din spitalele publice, subliniind că aspectele legislative în acest domeniu ‘nu sunt încă aranjate’.
Beatrice Mahler a participat la conferinţa ‘Dezvoltarea colaborării internaţionale în medicină’, eveniment organizat sub egida Universităţilor de Medicină şi Farmacie ‘Victor Babeş’ din Timişoara, ‘Carol Davila’ din Bucureşti, ‘Iuliu Haţieganu’ din Cluj-Napoca, precum şi a Colegiului Medicilor din România.
‘Reprezint un institut care, pe lângă partea medicală, are şi o componentă de cercetare. O componentă de cercetare care, din păcate, cu legislaţia existentă până nu demult a avut de suferit, pentru că medicii şi nici biologii şi nici alte categorii profesionale nu îşi doreau să lucreze în cercetarea românească. Lucrurile în cercetarea românească nu sunt încă aranjate din punct de vedere legislativ. (…) Mă adresez dumneavoastră cu un apel de a finaliza Statutul cercetătorului român şi din spitalele publice româneşti, pentru că legislaţia s-a adaptat până la nivel de salarizare, însă acordul acestor doctori, biologi, chimişti să lucreze şi să le fie recunoscută munca în spitalele româneşti mai are câteva etape. (…) Este un moment foarte bun să ne gândim la medicul român, la medicul implicat nu doar în activitatea de la patul pacientului, ci şi în activitatea de cercetare’, a transmis Mahler.
Ea a afirmat că unitatea medicală pe care o conduce are proiecte importante cu centre din Uniunea Europeană, Africa de Sud, însă nu şi cu centre din Statele Unite.
‘Institutul ‘Marius Nasta’ are proiecte importante de cercetare în acest moment cu multe centre din Uniunea Europeană, cu centre de cercetare în domeniul tuberculozei din Africa de Sud, dar ne lipseşte cercetarea cu Statele Unite. (…) Foarte mulţi pacienţi care au trecut prin COVID au rămas cu diabet zaharat ca şi o boală de cursă lungă pe care trebuie să o managerieze’, a explicat managerul.