Bianca Augusta Oroian, medic psihiatru la Institutul de Psihiatrie Socola, afirmă că există o conexiune între infecţiile streptococice şi tulburările neuropsihiatrice la copii, cum ar fi, de exemplu, tulburarea neuropsihiatrică pediatrică PANDAS, care poate avea un impact semnificativ asupra copiilor, atât în ceea ce priveşte starea de sănătate fizică, cât şi pe plan emoţional şi social.
Dr. Bianca Augusta Oroian a declarat pentru AGERPRES că Sindromul Pediatric Autoimun Neuropsihiatric Asociat cu Streptococul (PANDAS) este o afecţiune rară, dar extrem de importantă şi de multe ori subdiagnosticată, ce poate afecta copiii şi adolescenţii, declanşând simptome neuropsihiatrice, precum obsesii, compulsii şi ticuri.
Potrivit sursei citate, această afecţiune este legată de reacţiile autoimune şi poate apărea la 4-6 săptămâni după o infecţie cu streptococ, declanşând un răspuns inflamator la nivelul creierului.
‘Incidenţa acestui sindrom este estimată la 1 din 200 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 7 ani, cu o frecvenţă mai mare la băieţi decât la fete. Simptomele apărute în urma infecţiei cu streptococ se dezvoltă brusc, rapid şi dramatic, în decurs de câteva săptămâni şi pot include ticuri motorii sau vocale, cum ar fi clipitul din ochi, clătinatul capului sau repetarea obsesivă a unor cuvinte sau fraze; obsesii sau compulsii, precum spălatul mâinilor de mai multe ori pe zi, verificarea de mai multe ori dacă uşa este închisă, aranjarea obiectelor după un anumit tipar sau alte comportamente repetitive. Din simptomatologie pot face parte anxietatea crescută, temerile iraţionale sau atacuri de panică; schimbările bruşte ale comportamentului, precum hiperactivitatea, agitaţia sau impulsivitatea’, a explicat medicul.
Din simptomatologie mai fac parte şi problemele de somn, fie că vorbim de dificultatea de a adormi, fie cea de a rămâne adormit; problemele de concentrare şi dificultăţile de învăţare.
‘Nu trebuie omise reacţiile emoţionale exagerate sau inexplicabile, cum ar fi: crize de plâns sau iritabilitate excesivă; sensibilitate crescută la stimuli sonori, olfactivi sau luminoşi; pierderea abilităţii de a scrie sau de a desena’, a declarat dr. Oroian.
Medicul psihiatru afirmă că mecanismul exact prin care infecţia cu streptococ duce la apariţia simptomelor PANDAS nu este pe deplin înţeles, dar se crede că este legat de reacţiile autoimune.
‘Aceste reacţii apar atunci când sistemul imunitar al copilului reacţionează în mod eronat şi atacă ţesuturile sănătoase ale propriului corp. Aceşti anticorpi pot apoi ataca ţesuturile din creier, mai precis celulele nervoase şi neuroreceptorii, care controlează funcţiile cognitive şi comportamentale ale organismului. Acest proces poate duce la inflamarea unei zone din creier, a ganglionilor bazali, şi la perturbarea funcţionării normale a acestuia’, a arătat medicul.
Diagnosticul de PANDAS, susţine medicul, se bazează în principiu pe istoricul medical al copilului şi pe simptomele observate.
‘Există, de asemenea, teste de laborator care pot ajuta la confirmarea diagnosticului. Acestea pot include teste pentru a detecta anticorpii împotriva streptococului (Titrul ASLO), testul rapid antigenic pentru Streptococul betahemolitic de grup A, cultura din exudatul faringian sau teste pentru a exclude alte cauze ale simptomelor, teste imagistice cerebrale. Este important ca diagnosticul de PANDAS să fie unul precoce, deoarece simptomele pot fi severe şi pot afecta calitatea vieţii pacientului. În plus, tratamentul timpuriu poate îmbunătăţi prognosticul şi poate ajuta la evitarea complicaţiilor pe termen lung’, a mai declarat medicul Bianca Augusta Oroian.
În ceea ce priveşte tratamentul pentru PANDAS, psihiatrul precizează că se pot administra antibiotice, precum penicilina sau amoxicilina, pentru a eradica infecţia cu streptococ, asociată cu această afecţiune.
‘De asemenea, se mai poate utiliza tratamentul cu imunoglobuline. Pentru a trata simptomele neuropsihiatrice, se optează pentru psihoterapie sau terapie comportamentală. Dacă se instituie un tratament adecvat cât mai aproape de debutul simptomatologiei, atunci prognosticul este unul foarte bun, cu rezoluţia totală a manifestărilor neuropsihiatrice în decurs de săptămâni sau luni. Este important ca părinţii, dar şi medicii să conştientizeze magnitudinea acestei tulburări şi să ia în considerare posibilitatea apariţiei ei după o infecţie cu streptococ. Prin identificarea şi tratarea ei precoce, copiii afectaţi de PANDAS pot beneficia de o calitate mai bună a vieţii şi de o şansă mai mare de recuperare completă’, a mai spus dr. Bianca Augusta Oroian, medic psihiatru – Institutul de Psihiatrie ‘Socola’ Iaşi.