AcasăStiri generaleBihor: 43 de migranţi, ascunşi în două automarfare încărcate cu seminţe de...

Bihor: 43 de migranţi, ascunşi în două automarfare încărcate cu seminţe de floarea soarelui şi mase plastice

Poliţiştii de frontieră bihoreni şi arădeni au depistat 43 de cetăţeni de origine afro-asiatică, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport încărcate cu mase plastice, respectiv seminţe de floarea soarelui, cu scopul de a ajunge în diferite state din vestul Europei.

Potrivit comunicatului remis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, cei mai mulţi migranţi, anume 37, au fost descoperiţi, în ultimele 24 de ore, în Punctul de Trecere a Frontierei Borş II, într-un automarfar, condus de un cetăţean român. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mase plastice pe ruta România -Italia.

Poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport, în baza analizei de risc, descoperindu-i astfel, ascunşi în compartimentul pentru marfă, pe cei 37 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost transportate la sediul sectorului, unde, s-a constatat că sunt cetăţeni de origine afro-asiatică ce intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

Ceilalţi şase cetăţeni străini care au dorit să iasă din România spre alte ţări au fost descoperiţi în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, într-un automarfar condus de un cetăţean din Republica Moldova, înmatriculat în Republica Moldova. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, seminţe de floarea soarelui pentru o societate comercială din Olanda.

‘În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, şase cetăţeni străini. Persoanele depistate au fost preluate şi transportate la sediul instituţiei pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, cu vârste cuprinse între 20 şi 38 de ani. Aceştia au solicitat o formă de protecţie în ţara noastră,’ se arată în comunicatul ITPF Oradea.

În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şofer şi trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii străini, la finalizarea acestora urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks