Peste 40 de turişti cazaţi la Hotelul Muncel din Băile Felix au prezentat în cursul nopţii şi zilei simptome de toxiinfecţie alimentară, fiind solicitate serviciile de ambulanţă, a informat, marţi, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor.
Potrivit directorului DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, din 398 de persoane cazate în hotel, 44 au suferit vărsături, diaree şi stare generală alterată, două persoane fiind trimise la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, fiind sub investigaţii.
‘În jurul orei 01,00, azi-noapte, mai multe persoane au acuzat vărsături şi diaree, stare generală alterată, câţiva dintre ei şi cu febră, după cum mi-a comunicat personalul trimis la faţa locului. Ancheta este în derulare. Au fost prelevate probe din mesele oferite ieri la amiază şi aseară şi aşteptăm rezultatele. S-au luat şi probe de la pacienţi. Bolnavii au fost verificaţi de medicii Serviciului de Ambulanţă şi li s-a prescris tratament. Starea lor e mai mai bună. Doar doi au fost trimişi la spital’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, dr. Daniela Rahotă.
Inspectorii DSP Bihor au aplicat, ca o primă măsură, o amendă de 5.000 de lei pentru neefectuarea operaţiunilor de curăţenie şi dezinfecţie a suprafeţelor de lucru din blocul alimentar.