Prima ediţie din acest an a Caravanei cu Medici Bihor a avut loc în Comuna Remetea, judeţul Bihor, unde, în perioada 18-19 martie, au fost consultaţi aproximativ 260 de pacienţi, dintre care 34 de copii, a informat, marţi, secretarul Asociaţiei Caravana cu Medici Bihor, Anca-Maria Costea, într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului remis, pacienţii au beneficiat de consultaţii medicale gratuite în specialităţi precum: medicină internă, cardiologie, neurologie, pediatrie, ORL, ortopedie, urologie, stomatologie, dermatologie.
În funcţie de necesităţi, au fost efectuate electrocardiogramă, ecografie cardiacă şi abdominală. S-au desfăşurat cursuri de educaţie medicală şi profilaxie stomatologică şi multe alte proceduri medicale.
În prealabil, cu o săptămână înainte, au fost efectuate recoltări pentru analize de laborator gratuite unui număr de aproximativ 150 de pacienţi, rezultatele fiind primite şi interpretate cu ocazia consultaţiilor.
‘La acţiune au participat peste 30 de voluntari din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bihor, Beiuş, Timişoara, Braşov sau Floreasca, care au răspuns pozitiv şi de această dată la iniţiativa noastră umanitară. Seria caravanelor va continua, iar în zilele următoare vom avea, în plus, şi acţiuni de educaţie medicală în şcoli’, a declarat fondatorul şi preşedintele Asociaţiei Caravana cu Medici Bihor, dr. Andrei Costea.
Acţiunile Caravanei cu Medici continuă în judeţul Bihor cu un curs de prim ajutor la Liceul din Ştei, miercuri, 22 martie, unde atât elevii, cât şi profesorii vor fi instruiţi în acordarea primilor paşi în cazul unui stop cardio-respirator.
Caravana cu Medici Bihor a fost înfiinţată în anul 2022, de către dr. Costea Andrei, medic UPU SMURD Oradea, din dorinţa de a aduce un plus comunităţii care l-a format în perioada rezidenţiatului.
În primul an a organizat două caravane, în comuna Roşia şi comuna Pietroasa, însumând peste 300 de persoane care au beneficiat de analize medicale, consultaţii şi ochelari de vedere gratuiţi, dar şi peste 1.000 de persoane instruite în acordarea primului ajutor, în cadrul cursurilor de resuscitare organizate în şcolile din toată ţara, unde mergea să asigure gărzi la Terapia Intensivă Mobilă SMURD.
Caravana cu Medici este un proiect naţional, prin care specialişti în domeniu medical (medici specialişti, rezidenţi, studenţi, asistenţi medicali şi sanitari) acordă îngrijiri medicale de bază, efectuând analize medicale şi consultaţii gratuite, pe baza de voluntariat, în mediul rural.