Oradea, 18 dec / Agerpres/ – Consiliul Judeţean Bihor a anunţat, luni, că a finalizat un amplu proiect strategic pe sănătate, cu investiţii unice în ţară în valoare totală de 13 milioane de euro, prin care au fost dotate toate spitalele din judeţ cu echipamente de ultimă generaţie, printre care şi aparatură pentru implementarea sistemului de telemedicină.
De dotări prin acest proiect finanţat cu fonduri europene au mai beneficiat şi ISU şi SMURD Bihor, precum şi salvatorii montani din judeţ, dar şi Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea.
‘Este un proiect valoros atât datorită sumelor investite, 13 milioane de euro, cât mai ales prin beneficiile pe care le vor avea cei aproximativ 700.000 de cetăţeni, de-o parte şi de alta a graniţei, odată implementat acest proiect. A fost un proiect extrem de complex, cu 79 de proceduri de achiziţie publică. El reprezintă şi un rezultat al colaborării foarte bune în plan instituţional, începând din 1 noiembrie 2019, când s-a semnat contractul şi până azi, la final’, a declarat vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, în conferinţa de presă care a marcat închiderea oficială a proiectului.
La conferinţa de presă au participat şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bihor, Gheorghe Carp, şeful UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea, şi directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor, Pinter Istvan.
Proiectul IPHEALTH este finanţat în cadrul Programului Interreg V-A România – Ungaria 2014-2020, liderul de proiect fiind Consiliul Judeţean Bihor, având ca partener din Ungaria – Autoguvernarea Locală Berettyóújfalu, alături de partenerii bihoreni: primăriile din Oradea, Marghita, Salonta, Beiuş şi Aleşd, Universitatea din Oradea prin Facultatea de Medicină şi Farmacie şi parteneri asociaţi: Spitalul Clinic Judeţean, Serviciul Salvamont-Salvaspeo, ISU Crişana şi Spitalului Grof Tisza Istvan.
Potrivit managerului Gheorghe Carp, s-a stabilit de la bun început ca niciun spital din judeţ să nu fie exclus din proiect, astfel încât au fost achiziţionate pentru spitalele teritoriale din Beiuş, Aleşd, Salonta şi Marghita aparate de radiologie digitală, electrocardiografe şi ecografe digitale, aparatură identică împreună cu cele pentru sistemul de telemedicină, unic în ţară, după cum a menţionat managerul.
‘Astfel se poate pune diagnosticul şi se poate hotărî în ce măsură este indicat ca pacientul să fie tratat la spitalul respectiv sau la Judeţean. A fost un pas premergător al nostru, al judeţului, de a înfiinţa pentru prima oară în România un consorţiu de spitale, pentru că dorinţa noastră este de a ajuta şi de a face din asistenţa spitalicească din judeţ un exemplu de urmat în toată ţara’, a spus dr. Carp.
Acesta a precizat că prin proiect s-au achiziţionat pentru Spitalul Judeţean şi un angio-CT ‘unic în România, iar în Europa sunt numai 7’, folosit în neuroradiologia intervenţională, dar şi pentru urologie, nefrologie, hepatologie, precum şi un scintigraf-Spec-CT, care permite şi tratamentul afecţiunilor oncologice. S-a mai achiziţionat şi o ambulanţă specială pentru UPU-SMURD, cu aparat ECMO (Oxigenare Extracorporală Arterio-Venoasă) pentru circulaţia sanguină extracorporeală, ambulanţă ce va fi recepţionată miercuri.
Coordonatorul UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, a subliniat că ‘axa centrală a proiectului este sistemul de telemedicină care în România şi în partea asta a Europei nu mai există’, un sistem complex şi funcţional care va permite pacienţilor ca, indiferent unde accesează sistemul de urgenţă – în zona montană, în oraşele din judeţ sau în Oradea – să aibă un nivel al asistenţei medicale de urgenţă similară.
‘Acest sistem ne permite consultul, diagnosticarea oricărui pacient, oriunde se află el, folosind 14 senzori diferiţi. Practic, medicul este la Oradea, iar pacientul este la Beiuş, Salonta, Marghita, Aleşd sau chiar în baza de salvare montană. Sistemul de vizualizare a imaginilor radiologice, ori de care sunt, este iarăşi o noutate pentru România, nu există niciun alt judeţ care să aibă toate spitalele interconectate şi nu mai e nevoie de plimbarea filmelor sau a CD-urilor cu pacientul’, a spus Hadrian Borcea.
Pentru mediul montan, s-au mai cumpărat prin proiect o autospecială de căutare, o maşină de intervenţie a medicului de urgenţă şi o autospecială pentru stingerea incendiilor în zonele montane pe teren accidentat.
Pe partea de pregătire, personalul medical din sistemul de urgenţă beneficiază de un ‘simulator avansat pentru gestionarea pacientului, care vorbeşte, plânge, râde, transpiră’, pentru scenarii complexe.
Şeful UPU-SMURD a spus că şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana al judeţului Bihor a fost dotat cu autospeciale şi echipamente de comunicaţii, de căutare, intervenţie şi transport cu cea mai înaltă tehnologie. Printre dotări se află o autospecială de comunicaţii, cu ajutorul căreia pompierii pot transmite şi recepţiona orice semnal, de la locul intervenţiei, fiind ‘anulată practic orice gaură neagră de comunicaţii.’
ISU a mai fost dotat şi cu ‘cea mai performantă dronă de căutare-salvare care există în România la ora actuală’, (45.000 de euro) care poate fi operată şi de la 50 kilometri distanţă, cu aparatură care îi permite să ‘vadă’ inclusiv noaptea şi care poate detecta corpul unui om accidentat de la o distanţă de 2 kilometri.
Potrivit şefului Salvamont-Salvaspeo Bihor, Pinter Istvan. prin proiectul strategic pe sănătate au fost construite, de asemenea, încă două centre Salvamont – Salvaspeo, în Padiş şi în Stâna de Vale, dotate cu echipamente de intervenţie, autovehicule de teren, vehicule de transport pentru intervenţii şi echipamente medicale destinate acordării primului ajutor şi imobilizării pacienţilor în vederea transportului. De asemenea, au fost achiziţionate echipamente de comunicaţii, navigaţie şi IT, precum şi echipament tehnic specializat pentru intervenţii de salvare montană şi speologică.
Pentru Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii din Oradea s-a realizat construirea şi dotarea unui centru de formare continuă de abilităţi practice, pe strada Nicolae Jiga.
‘Ca să înţelegem importanţa proiectului, vreau să spun că este un început de drum. Nu e o listă de cumpărături, ci este ceea ce vom folosi de aici înainte ca să schimbăm practica medicală, să schimbăm mentalitatea colegilor de peste tot, pentru a folosi tehnologii moderne. Iar pe plan mai îndepărtat va trebui să ne concentrăm pe dezvoltarea unui mediu comun al practicii medicale, nu separat în n spitale, ci pacientul să beneficieze de o practică medicală similară. Deja am început discuţiile cu preşedintele CJ pentru înfiinţarea primei linii de gardă judeţene, permanente, de radiologie, prima din România. Nimeni nu s-a mai gândit la această soluţie, care sper că va scoate cele patru spitale din impasul legat de prelucrarea imaginilor’. a mai spus dr. Borcea.
Prin acelaşi proiect interregional, partea ungară a dotat cu echipamente medicale un centru medical de recuperare şi reabilitare pentru pacienţi, în cadrul spitalului Grof Tisza Istvan. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)