În campania gratuită ‘Liber de hepatită’, derulată vineri în Penitenciarul Oradea, au fost prelevate 240 de probe din efectivul total de 586 persoane private de libertate, din care 15 au fost pozitive, respectiv 11 la virusul B şi 4 la virusul C, a declarat, luni, pentru AGERPRES, secretara Caravanei cu medici Bihor, Anca-Maria Costea.
‘Persoanele depistate pozitiv au primit consiliere din partea medicilor cu privire la paşii ce trebuie urmaţi pe viitor, vouchere pentru Fibromax si Viremie Virus Hepatic C, urmând a fi iniţiată terapia antivirală,’ a precizat Costea.
O echipă de voluntari formată din medici gastroenterologi şi asistenţi de la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie din Cluj-Napoca, cu sprijinul Caravanei cu Medici, filiala Bihor, au desfăşurat vineri o acţiune de recoltare de analize pentru hepatitele virale B şi C în Penitenciarul Oradea.
Pentru operativitate, personalul medical participant s-a organizat în două echipe, pentru a efectua simultan, testări în ambele pavilioane de detenţie ale Penitenciarului Oradea. Astfel au reuşit într-o singură zi să recolteze cele 240 de probe, din totalul de 586 persoane private de libertate.
‘A fost un acord de voinţă. S-au prelevat probe doar de la cei care şi-au manifestat intenţia de a fi testaţi. Angajaţii nu au fost testaţi, dar analizăm oportunitatea să ne testăm şi noi în cadrul aceleaşi campanii,’ a precizat purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Oradea, Adina Bîrda.
Această campanie face parte dintr-un proiect regional, cu finanţare Abbvie, de testare a deţinuţilor din penitenciarele din Transilvania.
Scopul campaniei este depistarea timpurie a infecţiei virale cu hepatita B şi C în rândul grupurilor vulnerabile, pentru accesarea şi asigurarea tratamentului antiviral adecvat, fiind important de precizat că rata de vindecare a infecţiei cu VHC la pacienţii care beneficiază de tratament antiviral, administrat la timp, este de peste 98%
Hepatitele virale B, C, D reprezintă în România şi în lume o problemă de sănătate publică, determinată de potenţialul important de contagiozitate al acestor infecţii virale, dar şi de riscul apariţiei bolilor cronice hepatice – hepatită cronică, ciroză şi cancer hepatic, afecţiuni cu o semnificativă povară medicală, socială şi economică.