Primarul comunei Abram, Gabriel-Octavian Nuţaş, a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, într-un dosar privind reabilitarea unei şcoli.
Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, edilul în vârstă de 50 de ani este acuzat de tentativă la obţinerea ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei acte materiale).
În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei alţi doi inculpaţi, precum şi o societate comercială.
‘În fapt, cu privire la inculpatul N.G.O. s-a reţinut că în calitate de primar şi ordonator principal de credite (…), cu ajutorul inculpaţilor G.D.E., V.H.T.I. şi S.C. O.A. SRL, a solicitat la data de 25.10.2019 Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, primirea aprobării transferului de la bugetul de stat a sumei de 146.241,05 lei, necesară decontării valorii lucrărilor efectuate la obiectivul de investiţii ‘Reabilitare, modernizare şi extindere grădiniţă şi şcoală din localitatea Abram, jud. Bihor’, finanţat prin Programul naţional de dezvoltare locală, (…) folosind documente false, fără ca transferul sumei de bani să fie acceptat’, se arată în comunicat.
Procurorii mai susţin că, în cursul lunii octombrie 2019, edilul a certificat prin semnătură înscrisurile emise de S.C. O.A. SRL reprezentând ‘Centralizator deconturi’, ‘Centralizatorul situaţiilor de plată’ şi ‘Situaţie de plată’, care atestă în mod nereal executarea lucrărilor de infrastructură în valoare de 146.241 de lei, pe care le-a folosit ulterior pentru solicitarea de fonduri.
Al doilea inculpat este acuzat că, în calitate de director al S.C. O.A. SRL, în cursul lunii octombrie 2019, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a întocmit şi semnat documente prin care a atestat în mod nereal executarea lucrărilor de infrastructură în valoare de 146.241 de lei la obiectivul de investiţii, în scopul de a-l ajuta pe inculpatul primar să obţină sume de bani de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Referitor la al treilea inculpat, procurorii au reţinut că, în calitate de diriginte de şantier, a confirmat din punct de vedere cantitativ şi calitativ existenţa lucrărilor de infrastructură care, în realitate, nu erau executate.
Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a celor patru inculpaţi, trei persoane fizice şi o persoană juridică. Dosarul a fost înregistrat pe 21 octombrie la Tribunalul Bihor, potrivit portalului instanţelor de judecată.
‘Facem precizarea că punerea in mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor mai sus menţionaţi şi trimiterea lor în judecată, reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedura penală, şi nu pot, în nici un caz, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie’, se mai menţionează în comunicat. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)