Acasă652Bistriţa-Năsăud: Numărul cazurilor de gripă a crescut de 2,5 ori într-o săptămână

Bistriţa-Năsăud: Numărul cazurilor de gripă a crescut de 2,5 ori într-o săptămână

Numărul cazurilor de gripă înregistrate în judeţul Bistriţa-Năsăud în prima săptămână a noului an a fost de 2,5 ori mai mare decât cel din săptămâna precedentă, potrivit datelor publicate joi pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), cele mai multe dintre îmbolnăviri fiind în rândul copiilor.

De asemenea, în săptămâna 2-8 ianuarie s-au înregistrat două decese ale unor persoane cu viroze respiratorii: bărbat de 34 de ani, cu handicap, diagnosticat cu o infecţie acută a căilor respiratorii superioare, şi o femeie de 69 de ani, diagnosticată cu pneumonie, cu comorbidităţi, a precizat pentru AGERPRES directorul DSP Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu.

Cazurile de gripă au fost în total 41, faţă de 16 în săptămâna 26 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023, din rândul cărora 12 au necesitat internarea în spital.

Numărul de pneumonii a crescut, în acelaşi interval, cu 15%, ajungând la 294 de cazuri, cu 66 de internări, dintre cei spitalizaţi 28 fiind persoane de peste 65 de ani şi 13 bebeluşi.

Au mai fost raportate 2.001 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, cu 30 de spitalizări, unul din trei pacienţi internaţi având vârsta de până în doi ani.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks