Un ceremonial militar şi religios a avut loc marţi, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munţii Bucegi, la Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial.
‘Crucea este un simbol al victoriei, al biruinţei şi al curajului, iar Crucea Eroilor Neamului, realizată la iniţiativa Reginei Inimilor, Regina Maria, ne aduce aminte că orice izbândă se obţine prin sacrificiu şi că niciun sacrificiu nu este prea mare când vorbim de Naţiune şi Patrie. Avem datoria să scriem fila prezentului şi să fim responsabili de ceea ce lăsăm moştenire urmaşilor noştri. De aceea, îmi doresc ca în această sfântă zi să rememorăm sacrificiile făcute de înaintaşii noştri şi să le purtăm recunoştinţă celor care s-au jertfit pentru consolidarea statului modern român. Dacă nu ne cinstim trecutul cum se cuvine, viitorul va fi mai sărac în idealuri şi clădit pe nisipuri mişcătoare’, a scris, pe Facebook, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, care a participat la ceremonia organizată de Ministerul Apărării.
În contextul acestei manifestări, MApN a lansat şi un concurs de fotografie cu imagini surprinse cu Monumentul Crucea Caraiman.
Realizatorii celor mai reuşite fotografii vor primi câte un volum al monografiei ‘Crucea Eroilor Români de pe muntele Caraiman – Istoric, restaurare, reabilitare, conservare’, publicat în acest an la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei.