AcasăStiri generaleBorbely: 1.600 de angajaţi ai autorităţilor locale vor urma cursuri pentru a...

Borbely: 1.600 de angajaţi ai autorităţilor locale vor urma cursuri pentru a deveni experţi în dezvoltare durabilă

Un număr de 1.600 de persoane care lucrează la nivelul autorităţilor locale vor urma până în 2026 cursuri post-universitare pentru a deveni experţi în dezvoltare durabilă, a informat, marţi, consilierul prim-ministrului pe dezvoltare durabilă, Laszlo Borbely.

‘Avem o nouă meserie, expert în dezvoltare durabilă, şi din PNRR avem şi banii asiguraţi pentru a crea un nucleu de 2.000 de experţi de dezvoltare durabilă până în 2026, din care 1.600 vor fi din partea autorităţilor locale. Trebuie să vedem care sunt specialităţile cele mai cerute. E un proces de trei ani de zile în care vom avea o Românie, sper, mai durabilă. (…) Nu vor fi posturi noi, ci oameni care sunt în funcţie, dar lucrează în anumite departamente care au legătură cu dezvoltarea durabilă a unei localităţi, a unei instituţii, vor fi desemnaţi’, a precizat el, pentru AGERPRES.

Potrivit lui Laszlo Borbely, cursurile se vor desfăşura la nouă universităţi din ţară, cel puţin câte una la nivelul fiecărei regiuni.

‘Deja e un consorţiu de nouă universităţi. Ca să nu trebuiască să se deplaseze la Bucureşti, în fiecare regiune avem cel puţin câte o universitate. Aceste universităţi vor ţine un curs postuniversitar de 3 sau 6 luni, în funcţie de diferitele specializări. Dar, avem pregătit terenul pentru a porni anul viitor. În momentul de faţă, deja, avem 150 de experţi care au terminat cursul post-universitar la ASE, care sunt nucleele noastre la nivelul entităţilor centrale – ministere, instituţii – şi care au lucrat cu noi şi până acum, iar acum au devenit experţi în dezvoltare durabilă. Sunt funcţionari publici care au şi alte atribuţii, dar ştim că sunt acolo şi ştiu ce înseamnă dezvoltare durabilă, ne pot ajuta din punct de vedere tehnic’, a menţionat consilierul guvernamental.

Laszlo Borbely a subliniat că la nivel local este nevoie de astfel de experţi, fie că este vorba despre aspecte legate de mediu, de digitalizare, fie de chestiuni sociale.

‘La nivel local, începând cu mediul, terminând cu digitalizarea, cu diferite aspecte sociale, avem nevoie de oameni mai pregătiţi. PNRR-ul, Semestrul European ne şi solicită şi noi trebuie să dăm un fel de monitorizare a dezvoltării durabile pe baza indicatorilor. Acest expert va veni cu expertiza necesară chiar la nivelul unei instituţii: ce înseamnă o altfel de mentalitate. Şi aici cred că este important să vedem, oriunde am fi, cum am putea să ne facem viaţa mai durabilă, mai sănătoasă’, a evidenţiat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Marţi, la Bucureşti, a avut loc o dezbatere privind progresul implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă, care a vizat regiunea Bucureşti-Ilfov. Anterior, alte şapte evenimente similare au avut loc la nivelul celorlalte regiuni.

‘Au fost opt întâlniri regionale, pentru că autorităţile publice locale, instituţiile care sunt în coordonarea lor se află cel mai aproape de cetăţean, iar unul dintre scopurile noastre – pentru că sună foarte frumos ‘dezvoltare durabilă’ – este să vedem ce înseamnă pe înţelesul tuturor şi să fim parteneri, colaboratori. A fost extraordinar pentru mine şi colegii mei să vedem, la fiecare întâlnire au fost în jur de 100 de oameni, să vedem reacţia celor din autorităţi locale, din instituţii deconcentrate’, a spus Borbely.

Potrivit acestuia, alături de Institutul Naţional de Statistică, au fost stabiliţi cei 99 de indicatori pentru a măsura dezvoltarea durabilă. Totodată, a fost lansată platforma agregator.romania-durabila.gov.ro, care le oferă celor interesaţi informaţii despre această tematică.

‘Am creat cadrul interinstituţional pentru a implementa strategia. Institutul Naţional de Statistică a finalizat împreună cu noi cei 99 de indicatori, deci putem măsura acest indicator al dezvoltării durabile. În plus, avem şi o platformă care deja este funcţională, care pentru toţi cetăţenii din România asigură o memorie instituţională a dezvoltării durabile, statistici. Evident, ca să mişcăm cât mai multe segmente ale societăţii, pentru că asta e foarte important, avem o relaţie cu societatea civilă, cu mediul academic’, a adăugat el.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks