Acasă652Botoşani: Amenzi de 17.500 de lei aplicate de ISU pentru neregulile de...

Botoşani: Amenzi de 17.500 de lei aplicate de ISU pentru neregulile de la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’

Trei amenzi în valoare totală de 17.501 lei au fost aplicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani pentru nereguli constatate în timpul unui control efectuat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) ‘Mavromati’, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, prefectul Dan Nechifor. Potrivit sursei citate, inspectorii ISU au dat o sancţiune contravenţională de 10.000 de lei pentru nesolicitarea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru Secţia exterioară din oraşul Darabani. De asemenea, o amendă de 2.500 de lei a fost dată pentru exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni, iar o alta de 5.001 lei pentru neînfiinţarea serviciului privat pentru situaţii de urgenţă. Totodată, reprezentanţii ISU au sancţionat un angajat al SJU cu amendă de 1.000 de lei pentru neefectuarea controlului de prevenire la secţiile spitalului şi 100 lei pentru neplanificarea şi neparticiparea la exerciţii în domeniul situaţiilor de urgenţă. ISU a aplicat, marţi, o amendă de 10.000 de lei şi Spitalului Municipal Dorohoi Botoşani pentru lipsă autorizaţiei de securitate la incendiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks