Acasă93Botoşani: Circulaţia pe mai multe drumuri judeţene, îngreunată din cauza viscolului

Botoşani: Circulaţia pe mai multe drumuri judeţene, îngreunată din cauza viscolului

Circulaţia pe mai multe drumuri judeţene din nordul şi estul judeţului Botoşani se desfăşura cu dificultate, luni dimineaţă, din cauza viscolului care spulbera zăpada, se arată într-un comunicat transmis de Consiliul Judeţean, în subordinea căruia funcţionează Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri. Potrivit sursei citate, traficul era îngreunat pe DJ 293 (Dorohoi – Dumeni – Havârna – Mileanca – Coţuşca), DJ 291D (Ibăneşti – Cristineşti), DJ 292 (Săveni – Vorniceni), DJ 296 (Dorobanţi – Corlăteni) şi DJ 294 (Gulioaia – Dângeni). ‘Pe DJ 294C, în zona localităţii Borolea, drumul a fost blocat pentru puţin timp din cauza viscolului. S-a intervenit rapid cu utilaje, iar circulaţia a fost reluată în condiţii de siguranţă. Pe unele sectoare de drum, din cauza viscolului, se circulă în condiţii de iarnă, de aceea facem apel la conducătorii auto să-şi ia toate măsurile de precauţie pentru a nu rămâne blocaţi’, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Birta. Autorităţile judeţene precizează că luni dimineaţă 27 de utilaje de deszăpezire au intervenit pe drumurile din judeţ. Acestea au împrăştiat peste 260 de tone de material antiderapant. Oficialii Consiliului Judeţean recomandă şoferilor ca, înainte de a pleca la drum, să se intereseze de starea drumurilor apelând la dispeceratul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani, la numărul de telefon 0231.510.792.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks