niversitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ (UAIC) din Iaşi va înfiinţa două noi specializări în cadrul secţiilor deschise în Republica Moldova, din Chişinău şi Bălţi, a declarat, vineri, la Botoşani, rectorul UAIC, Tudorel Toader. Potrivit acestuia, UAIC are în municipiul Bălţi o filială cu specializările economia comerţului, turismului şi serviciilor şi fizică tehnologică, urmând să înfiinţeze, începând din anul următor, şi specializarea chimie medicală. De asemenea, la Chişinău, UAIC are o filială în care se predă kinetoterapia în traumatologia sportivă şi urmează să creeze o specializare în teologie ortodoxă. ‘Profesorii care predau sunt colegii noştri, care merg acolo la Bălţi. Am cooptat şi specialişti, profesori din Bălţi. Vă dau un exemplu. Noi avem acolo, la Bălţi, o specializare Drept european, o specializare foarte căutată şi vin judecători, procurori, avocaţi, nu din aceştia care de-abia au absolvit facultatea, ciclul de licenţă. Ei sunt interesaţi, pentru că iau diplomele dintr-o ţară membră a Uniunii Europene. Ei sunt interesaţi de bursele pe care le primesc. Nu numai că e bugetat, gratuit, dar primesc şi burse. Apoi, fac module de pregătire la ‘Cuza”, a afirmat Tudorel Toader. În total, UAIC are în Republica Moldova aproape 1.000 de studenţi. AGERPRES / (A – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)