O mie de nevoiaşi din Brăila vor primi de Sfântul Nicolae, patronul spiritual al municipiului, pachete cu alimente şi îmbrăcăminte oferite de Arhiepiscopia Dunării de Jos prin parohiile Protopopiatului Brăila, cu sprijinul voluntarilor. ‘În fiecare an, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila, Arhiepiscopia Dunării de Jos prin protopopiatul Brăila organizează multiple activităţi pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice, îndreptate cu precădere către copiii proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse şi alte persoane nevoiaşe. Anul acesta, în zilele premergătoare sărbătorii Sfântului Nicolae, 1.000 de persoane nevoiaşe sunt ajutate cu produse de igienă, alimente, îmbrăcăminte şi alte daruri de parohiile Protopopiatului Brăila, cu sprijinul voluntarilor’, precizează într-un comunicat de presă părintele consilier Rareş Bucur, din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. O astfel de acţiune filantropică a fost organizată miercuri, de către parohiile ‘Sfântul Dumitru’ şi ‘Sfântul Ioan Botezătorul’, 50 de familii cu mulţi copii, bătrâni nedeplasabili şi persoane bolnave singure primind pachete cu materiale de igienă şi produse alimentare neperisabile. ‘După ce darurile ce urmau a fi oferite au fost pregătite la bisericile parohiale, preoţii însoţiţi de câţiva consilieri parohiali şi voluntari s-au deplasat la casele persoanelor nevoiaşe pentru a le oferi ajutoarele. Sprijinul din partea acestor parohii au fost primit cu mare bucurie şi constituie un real folos pentru beneficiarii sărmani. Valoare darurilor oferite a fost de 2500 lei. În zile următoare, alte parohii din municipiul Brăila vor oferi astfel de ajutoare semenilor nevoiaşi’, a mai spus Rareş Bucur. Tot în preajma Sfântului Nicolae, Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează concursul de eseuri ‘Darul tinereţii creştine, imbold pastoral în pandemie pentru comunicare şi comuniune’, cu implicarea profesorilor de religie şi a elevilor.