Un minor în vârstă de 16 ani, din Brăila, cercetat pentru comiterea a 11 infracţiuni de furt, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, de IPJ Brăila.
‘La data de 08.03.2021, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în interiorul unui chioşc alimentar de pe raza municipiului Brăila pe un minor, în vârstă de 16 ani, din Brăila. În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale a rezultat că acesta ar fi pătruns prin efracţie în interiorul chioşcului împreună cu alţi doi tineri, de unde ar fi sustras suma de 200 de lei. De asemenea, acesta ar fi mai săvârşit în perioada 24.11.2020-05/06.03.2021 alte zece acte materiale de furt calificat, opt din societăţi comerciale şi două din locuinţe’, se arată în comunicatul IPJ Brăila.
Totodată, poliţiştii au investigat şi complicitatea la comiterea a două din cele 11 acte de furt calificat a unui tânăr în vârstă de 29 de ani, din judeţul Vaslui.
‘Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au reţinut pe minor şi pe complicele său pentru 24 de ore. Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus faţă de minor măsură arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Faţă de complicele său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus măsura controlului judiciar’, potrivit IPJ Brăila. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)