Peste 1.400 de persoane au fost amendate cu câte 2.000 de lei pentru că nu au completat formularul digital de intrare în ţară, încălcând astfel OUG 129/2021 intrată în vigoare pe 20 decembrie 2021, potrivit informaţiilor furnizate joi de directorul Direcţiei de Sănătate Publică Brăila (DSP), Gabriel Ciochină.
Potrivit acestuia, până în momentul de faţă au fost trimise 1.431 astfel de procese verbale de constatare şi sancţionare, cuantumul amenzilor ridicându-se la 2.862.000 de lei.
Sute de brăileni nemulţumiţi de faptul că au fost amendaţi în baza OUG 129/2021 s-au adunat în ultima lună în faţa sediului DSP Brăila, susţinând că au completat respectivul formular şi solicitând anularea amenzii.
‘Cei care sunt nemulţumiţi de faptul că au fost amendaţi susţin că au completat şi transmis acest formular, dar nouă calculatoarele ne arată că nu s-au încadrat în termenul prevăzut de Ordonanţă, respectiv cel mult 24 de ore înainte de intrarea în ţară sau 24 de ore de la intrarea în ţară. Sistemul te vede că nu ai acel formular completat în termenul prevăzut de lege. Sunt multe cazuri în care formularele sunt completate cu câteva zile înainte sau după intrarea în ţară, deci nu respectă legea. E o avalanşă şi de telefoane şi de persoane la sediul DSP. La Relaţii cu publicul este un singur om, care încearcă să facă faţă, să răspundă şi celor care vin la uşă şi celor care sună în birou’, a declarat Gabriel Ciochină.
Directorul DSP Brăila a precizat că ‘amenzile aplicate sunt la minimum cuantumului prevăzut de lege, respectiv 2.000 lei, cei sancţionaţi având posibilitatea să plătească jumătate din această sumă, deci 1.000 lei, timp de 15 zile de la comunicarea primită de la DSP’.
‘Procesele verbale de constatare şi sancţionare nu pot fi constatate decât pe calea instanţei, perioada de contestare în instanţă fiind de 15 zile’, a mai spus Gabriel Ciochină.