AcasăStiri generaleBraşov: Concert inedit cu vibrafon şi marimbă, la Filarmonică

Braşov: Concert inedit cu vibrafon şi marimbă, la Filarmonică

Filarmonica Braşov a pregătit pentru seara de joi, 24 martie, un concert inedit, în care instrumentelor orchestrei simfonice le vor fi alăturate un vibrafon şi o marimbă, informează un comunicat transmis marţi de instituţia braşoveană de cultură.

Solistul în cadrul concertului de joi seara va fi percuţionistul Alexandru Atanasiu, care va cânta la vibrafon şi la marimbă.

‘Alăturarea unor astfel de instrumente unei orchestre simfonice este o raritate, dar Filarmonica Braşov a obişnuit deja publicul său cu surprize şi concerte insolite’, a precizat sursa citată.

De asemenea, orchestra Filarmonicii Braşov va fi dirijată joi seară de maestrul italian David Crescenzi, cunoscut atât pentru colaborarea sa cu Teatrul Operei din Cairo, cât şi prin faptul că a devenit o prezenţă frecventă pe scenele din România.

Programul serii va cuprinde Anotimpurile pentru vibrafon, marimbă şi orchestră, o piesă compusă de Alexandru Anastasiu şi Simfonia nr. 1 în Si bemol major, op. 38 de Robert Schumann, a mai precizat sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks